Sari la conținut

Un post de televiziune din Republica Moldova a fost amendat cu 30 mii de lei. Motivul invocat de CA

  • de

Postul de televiziune ”Cotidianul TV-CTV” a fost amendat cu 30 000 de lei pentru întreruperea nemotivată repetată a activității pentru o perioadă mai mare de 10 zile, precum și pentru refuzul de a se supune controlului autorității de reglementare. Anunțul a fost făcut de Consiliul Audiovizualului (CA).

„În rezultatul controlului inițiat de CA, s-a constatat că postul de televiziune „Cotidianul TV-CTV”, în perioada 28 iunie 2024 – 22 august  2024, a fost difuzat pentru o perioadă de trei zile și anume în intervalul 28 iulie 2024 – 01 august 2024. Astfel, a putut fi înregistrată o întrerupere a activității furnizorului de servicii media de televiziune vizat pentru o perioadă mai mare de 10 zile. De asemenea, în urma deplasării angajaților CA la adresele indicate de către furnizor în actele sale de constituire, s-a depistat faptul că acestea nu mai sunt actuale”, transmite CA.

De asemenea, sursa citată menționează că postul de televiziune nu a dat curs solicitărilor Consiliului de a i se comunica dacă a fost sau nu realizată difuzarea serviciului de televiziune „Cotidianul TV-CTV” în perioada de control, dacă au existat întreruperi ale emisiei, dar și să comunice motivul întreruperilor, în cazul în care acestea au existat. Astfel, aceste inacțiuni ale furnizorului au fost calificate drept refuz de a se supune controlului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că anterior Cotidianul TV-CTV a mai fost sancționat de două ori pentru întreruperea nemotivată a activității pentru o perioadă mai mare de 10 zile, fiindu-i acordate și termene pentru înlăturarea deficiențelor.

Articolul Un post de televiziune din Republica Moldova a fost amendat cu 30 mii de lei. Motivul invocat de CA apare prima dată în Realitatea.md.