Sari la conținut

VIDEO Mai multe persoane au fost exploatate prin muncă la o fermă din Hîncești. Proprietarul a ajuns pe mâna poliției

  • de

Un prorietar al unei ferme de păsări, dintr-o localitate din raionul Hîncești, a fost plasat în arest pentru 30 de zile pentru trafic de persoane în scop de exploatare prin muncă.

„Ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS și cu suportul mascaților din BPDS „Fulger” au documentat activitatea unui grup infracțional, care, urmărind scopul obținerii muncii prin înșelăciune, sub pretextul angajării la o fermă de păsări, au recrutat mai multe persoane, convingându-le că vor fi angajate oficial la muncă și promițându-le un salariu de la 6000 la 10 000 de lei lunar.

În cadrul urmăririi penale, oamenii legii au stabilit că suspecții,  prin înșelăciune, sub pretextul că nu dispun de mijloace financiare n-au achitat salariile promise timp de aproape un an. Mai mult, aceștia  se eschivau de la încheierea contractelor individuale de muncă cu scopul neachitării impozitelor, prin care fapt prejudiciau statul, evitând și perfectarea asigurărilor medicale”, comunică Poliția.

Astfel, în timpul perchezițiilor, oamenii legii au identificat alte două  potențiale victime cu vârsta de 25 și 30 de ani, ridicând și obiecte care pot servi ca probe.

Proprietarul fermei, un bărbat de 65 de ani, riscă  închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

[bzplayer mp4=” https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/IMG_5205.MP4″ muted=”false”]

Articolul VIDEO Mai multe persoane au fost exploatate prin muncă la o fermă din Hîncești. Proprietarul a ajuns pe mâna poliției apare prima dată în Realitatea.md.