Sari la conținut

A fost transferat în secția de neurochirurgie! Care este starea copilului din Ungheni, căzut în golul unui lift

  • de

Copilul de doi ani din Ungheni, care a căzut în golul unui ascensor, se simte mai bine și a fost transferat în secția de neurochirurgie. Precizarea a fost făcută pentru Realitatea.md, de către purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu.

„În cazul pacientului de la Ungheni se atestă o dinamică pozitivă a stării de sănătate. Datorită eforturilor echipei medicale din secția de reanimare, pe parcursul zilei de ieri (n.r. miercuri, 25 septembrie) a fost transferat în secția de Neurochirurgie pentru perioada de reabilitare”, a declarat Maxim Cazacu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că tragedia s-a produs miercuri, 11 septembrie. Un copil de doi ani din Ungheni a ajuns în stare gravă la spital, după ce a căzut în golul unui ascensor de la etajul șase a unui bloc de locuit, în rezultatul căruia s-a ales cu multe traumatisme.

Articolul A fost transferat în secția de neurochirurgie! Care este starea copilului din Ungheni, căzut în golul unui lift apare prima dată în Realitatea.md.