Sari la conținut

Vicepreședintele Parlamentului European cere Consiliului UE să susțină în 2024 aderarea României la Schengen terestru

  • de

Eurodeputatul Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, a solicitat Consiliului Uniunii Europene, prezidat până la finalul anului de Ungaria, să susțină, anul acesta, aderarea României la spațiul Schengen pe cale terestră. „Nu există niciun argument pentru a bloca aderarea țării noastre la spațiul Schengen, iar situațiile din Germania sau din Ungaria nu au legătură cu România și nu pot să infirme rezultatele pozitive obținute de noi. România a reușit intrarea pe cale aeriană și maritimă în spațiul Schengen și a demonstrat, prin implementarea proiectelor pilot finanțate de Comisia Europeană, că are frontiere sigure la cele mai înalte standarde existente la nivel european”, a evidențiat Negrescu.

Din punctul său de vedere, ”alegerile parlamentare din Austria, care vor avea loc la finalul săptămânii, reprezintă un moment-cheie care ne poate oferi fereastra de oportunitate pentru a supune la vot aderarea țării noastre la zona de liberă circulație fie la Consiliul de Justiție și Afaceri Interne din 10 octombrie, fie la cel din luna decembrie”.

Solicitarea îndreptată către Consiliul UE reprezintă ultimul demers al lui Victor Negrescu de a completa spațiul Schengen terestru cu România și Bulgaria.

La 31 martie, România a intrat, alături de Bulgaria, în Schengen pe cale aeriană și maritimă, evenimentul fiind marcat printr-un prim zbor fără control la frontieră care a sosit de la Viena.

Consiliul va trebui să adopte o decizie prin care să stabilească data de la care se vor elimina controalele la frontierele terestre interne dintre Bulgaria, România și celelalte țări Schengen. Importanța acestui lucru este evidențiată și în raportul privind viitorul pieței unice, prezentat de președintele Consiliului European, Charles Michel, și de fostul prim-ministru italian Enrico Letta.

Conform declarațiilor ministrului de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a cărui țară asigură președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, Ungaria va ”face totul pentru ca România să adere la Schengen în acest an”.

Astfel, președinția ungară a Consiliului UE va pune aderarea deplină a României la Schengen pe agendă în toamnă, potrivit afirmațiilor premierului ungar Viktor Orban.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Vicepreședintele Parlamentului European cere Consiliului UE să susțină în 2024 aderarea României la Schengen terestru apare prima dată în Realitatea.md.