Sari la conținut

Fechet, despre ciclonul Ashley: Suntem precauți mai ales în legătură cu ce se întâmplă în Vaslui și Galați. Solul e suprasaturat de apă

  • de

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, vineri seară, în cadrul emisiunii „LIVE cu Alexandru Rotaru” de la Digi24, că autoritățile privesc cu îngrijorare către ciclonul „Ashley”, care va „mătura” România de la Vest la Est în acest weekend, fiind așteptate ploi abundente de peste 100 de litri pe metrul pătrat în unele zone. Totodată, oficialul din Guvern afirmă că „suntem precauți, inclusiv cu ceea ce se întâmplă în bazinul hidrografic Prut – Bârlad și mai ales în legătură cu ceea ce se întâmplă în județele Vaslui și Galați”, solul fiind suprasaturat în aceste regiuni, și nu numai. Cursurile de apă au fost colmatate de viituri, Fechet precizând că, la o primă estimare, peste 100 km de curs de apă necesită fie regularizare, fie decolmatare. Ministrul dă asigurări că toate instituțiile care se ocupă de gestionarea situației sunt în alertă maximă.