Sari la conținut

Record istoric pentru Aeroportul Internațional Chișinău. Anunțul făcut de conducerea instituției

  • de

Aeroportul Internațional Chișinău a stabilit un nou record istoric, depășind pragul de 3 milioane de pasageri. Potrivit unui comunicat emis de aeroport, această realizare reflectă nu doar un număr impresionant, ci și încrederea și loialitatea pasagerilor față de serviciile oferite.

Reprezentanții instituției au subliniat că această performanță este și rezultatul efortului constant depus de echipa aeroportului și partenerii săi.

„Fiecare dintre voi, fiecare zâmbet, fiecare poveste și fiecare destinație aleasă prin Aeroportul nostru ne motivează să fim mai buni în fiecare zi. Ne angajăm să continuăm să îmbunătățim serviciile și să facem din Aeroportul Internațional Chișinău un loc unde fiecare călătorie începe cu zâmbetul pe buze.” se declară într-un comunicat de presă.

De menționat că anul trecut, la aceeași dată, Aeroportul a sărbătorit două milioane pasageri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Record istoric pentru Aeroportul Internațional Chișinău. Anunțul făcut de conducerea instituției apare prima dată în Realitatea.md.