Sari la conținut

VIDEO Teroare și scandal într-un bloc de la Ciocana. Locatarii se plâng pe o ”gașcă de drogați”, iar Poliția… tace

  • de

Locatarii unui bloc de pe strada Mihail Sadoveanu din sectorul Ciocana al municipiului Chișinău, spun că sunt terorizați de peste un an de zile de gașca unei familii care a procurat un apartament în scara cu pricină. Oamenii spun că zilnic văd oameni necunoscuți care stau și așteaptă sub ușa proprietarului nou. Mai mult, majoritatea ar fi într-o stare inadecvată, preliminar ar consuma droguri și alte substanțe chimice ilegale, pe care, potrivit locatarilor, chiar proprietarul le-ar vinde. Aceștia au fost filmați în timp ce fumează în scara blocului, ascund sare și alte substanțe, iar în urmă rămâne mizerie și seringi utilizate.

„Acești oaspeți vin la orice oră a zilei, ascund droguri în ascunzișuri. Un locatar a găsit la etajul 3, unde este apartamentul persoanei în cauză, unde stau de altfel și contoarele tuturor, substanță care se aseamănă cu sarea. Sparg becurile, iar când încercăm să discutăm, devin foarte agresivi. Suntem nevoiți să mergem să ne întâmpinăm copiii, întrucât mereu avem oaspeți dubioși în scara blocului, în fața și prin preajmă. Ne-am adresat la Poliție și chiar la Procuratura Anticorupție”, a povestit un locatar pentru redacția realitatea.md.

Bunăoară, un conflict iscat între locatari și proprietarul pe care-l acuză aceștia de perturbarea ordinii, a fost înregistrat pe telefon.

Oamenii spun că au mers de câteva ori la Inspectoratul de Poliție din sector pentru a depune plângeri. Câțiva locatari au fost audiați, însă fără rezultate. Polițiștii le-au recomandat să cheme jurnaliștii pentru a face acest caz mai vizibil.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Redacția noastră a luat legătura cu Poliția municipiului Chișinău pentru a afla ce acțiuni au întreprins oamenii legii, însă nu am primit răspuns la mesajele noastre.

Atenție! Redacția realitatea.md oferă dreptul la replică persoanelor care se simt vizate în acest articol

Imagini video făcute în scara blocului cu pricină, dar și în fața acestuia, unde se adună mai multă lume străină.

 

Articolul VIDEO Teroare și scandal într-un bloc de la Ciocana. Locatarii se plâng pe o ”gașcă de drogați”, iar Poliția… tace apare prima dată în Realitatea.md.