Sari la conținut

VIDEO Incendiul la mansarda de la Buiucani: 18 apartamente au fost inundate, cât se stingeau flăcările

  • de

Conform autorităților publice locale din Chișinău, 18 apartamente au fost inundate, cât se stingeau flăcările izbucnite la mansarda de pe str. Paris. Focul a izbucnit după ce trei proprietari au comandat lucrări care erau efectuare cu flacără deschisă, în timp ce construcția era bazată pe căpriori din lemn.

Precizările au fost făcute în cadrul ședinței serviciilor Primăriei Chișinău. Andrei Moroi, șeful serviciului securitate publică, a menționat că au avut de suferit șase apartamente de la mansardă și altele 13, amplasate la alte niveluri.

„Pentru persoanele evacuate a fost asigurată hrana. Într-un final, o familie compusă din trei persoane a solicitat cazare pe noapte. În conclucrare cu adminsitrația Universității „Ion Creangă”, aceste persoane au fost cazate pe noapte într-un cămin studențesc”, a precizat funcționarul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Marți, la ora 8:30, o comisie urmează să stabilească în ce condiții se află apartamentele afectate. Totodată, locatarii din clădirile unde sunt amplasate mansarde vor fi informați despre pericolele care persistă dacă persoane neautorizate vor efectua lucrări la sistemele inginerești.

În următoarele zile urmează să fie evaluate pagubele și lua o decizie cu privire la ajutoarele care le pot fi acordate persoanelor afectate de incendiu.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/mansarda-primarie-incendiu.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Amintim că, în seara de duminică, 29 septembrie, mansarda unui bloc din sectorul Buiucani al Capitalei a fost cuprinsă de flăcări. Din fericire, nu au fost raportate victime, iar locatarii blocului au fost evacuați.

 

Incendiu la mansarda unui bloc de locuit din capitală. 50 de pompieri au luptat cu flăcările

Articolul VIDEO Incendiul la mansarda de la Buiucani: 18 apartamente au fost inundate, cât se stingeau flăcările apare prima dată în Realitatea.md.