Sari la conținut

Comunitatea LGBT, îngrijorată de unele mesaje ale candidaților la prezidențiale: „Pline de ură față de o minoritate”

  • de

Comunitatea  LGBT din Republica Moldova este îngrijorată de mesajele unor candidați la prezidențiale. Centrul GENDERDOC-M a transmis un mesaj prin care le bat obrazul politicienilor.

Minoritățile sexuale susțin că leafa șefului statului se achită din impozite, inclusiv cele plătite de persoane care sunt parte a comunității LGBT. Acestea își fac griji de faptul că ar putea fi persecutate.

„Aceste mesaje sunt inspirate din propaganda actualei guvernări din Rusia, stat care a invadat țara vecină Ucraina și care reprezintă o amenințare directă a democrației în regiune.

Republica Moldova este un stat democratic și e de datoria noastră, ca organizație pentru drepturile omului, să batem alarma atunci când actorii politici promovează discursuri opresive și de ură.

Liderii care într-adevăr doresc prosperitate acestei țări, vin cu programe de guvernare benefice pentru toți cetățenii. Cei care vor doar putere, dezbină și seamănă ură în interiorul poporului pe care vor să-l domine. Dacă ne distrug pe noi, cine va fi următorul dușman intern? Poate chiar tu?”, se arată în mesajul publicat de centrul Genderdoc-M.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că, discuțiile despre comunitatea LGBT au devenit subiect de propagandă politică, înainte de alegerile prezidențiale și referendumul care se vor desfășura concomitent, pe 20 octombrie.

Lui Renato Usatîi i s-a refuzat difuzarea unui spot la postul național, deoarece susținea că este împotriva comunității LGBT. În același timp, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse apărea într-o secvență video alături de Marina Tauber și Evghenia Guțul, vorbind despre faptul că băieții vor fi transformați în fete dacă moldovenii nu vor vota „așa cum trebuie”.

Articolul Comunitatea LGBT, îngrijorată de unele mesaje ale candidaților la prezidențiale: „Pline de ură față de o minoritate” apare prima dată în Realitatea.md.