Sari la conținut

Ion Chicu – Portret de candidat

  • de

Președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), Ion Chicu, este un alt candidat care a intrat în cursa pentru prezidențiale. Politicianul s-a născut la 28 februarie 1972 în satul Pîrjolteni din raionul Călărași. Este căsătorit și are trei copii. Fostul premier vorbește limba română, rusă, engleză și franceza.

Între anii 1989 și 1994, Chicu și-a făcut studiile la Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM), Facultatea Management. Cariera și-a pornit-o tot la ASEM, din 1994 și până în 1996, acolo unde a fost lector universitar. A trecut în anul 2005 în politica țării, fiind consilier al prim-ministrului Zinaida Greceanîi. A deținut și funcția de viceprim-ministru al finanțelor, membru al Consiliului de Administrație al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar ulterior a revenit la Guvern. Din aprilie 2008 până la septembrie 2009 a fost consilier principal de stat al prim-ministrului Zinaida Greceanîi pe domeniile economic și relații externe. Din decembrie 2018 până în iunie 2019 a ocupat funcția de ministru al finanțelor, iar ulterior consilier prezidențial al lui Igor Dodon în domeniul finanțelor publice. La 14 noiembrie 2019, Chicu a fost învestit în funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. A demisionat la data de 23 decembrie 2020.

Câteva luni mai târziu, Ion Chicu creează Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM). Congresul de constituire a PDCM a avut loc la 14 aprilie 2021, iar în funcția de președinte al formațiunii fiind ales chiar el.

În declarația de avere și interese personale, depusă pentru anul 2023, Ion Chicu indică că a ridicat un salariu de puțin peste 42.000 lei de la „Cahulpan SA”, cea mai mare fabrică de pâine din sudul țării. De la PDCM, în 2023, Chicu a ridicat peste 35.000 de lei salariu. Familia Chicu a mai obținut cumulativ peste 150.000 de lei de la două companii. Este vorba de „SC Imunotehnomed” și „SRL Sono Med Expert”. Familia Chicu mai deține trei terenuri, unul dintre care a fost obținut în 1994 drept moștenire. Fostul premier deține cote părți dintr-un apartament, o casă și o vilă. Casa de locuit de 40 m.p. este o moștenire. Liderul PDCM, în declarația pe avere din 2023, a indicat că are un automobil de model Audi, achiziționat în același an, cu 430.000 lei. Candidatul indică și două donații, una de la Ion Iaconi în valoare de 30.000 lei, iar alta de 100.000 lei de la Ruslan Flocea.

Familia Chicu are datorii de 840.000 lei, după ce a contractat un credit la „Moldindconbank SA”, dar și de la o persoană fizică, a cărui nume nu a fost indicat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Acest material a fost realizat în cadrul Proiectului „Fii informat, votează conștient”, implementat de Bright Communications cu sprijinul Asociației Promo-LEX, din sursele Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul materialului aparțin autorilor și nu reflectă neapărat opinia Asociației Promo-LEX și a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

Articolul Ion Chicu – Portret de candidat apare prima dată în Realitatea.md.