Sari la conținut

Și dacă rușii își fac de cap? Măsurile pe care LE PREGĂTEȘTE Guvernul, ca să nu rămânem fără gaz și lumină la iarnă

  • de

Guvernul a elaborat un plan de acțiuni, pentru a reduce vulnerabilitatea energetică a țării în sezonul rece și a ne asigura că nu rămânem fără resurse energetice. Conform documentului care urmează să fie aprobat la ședința cabinetului de miniștri, consumatorii nu vor fi deconectați, chiar dacă Gazprom sistează livrarea, în caz că măsurile prevăzute în decizie vor fi implementate.

Așadar, ca Moldova să fie pregătită pentru noul sezon de încălzire, se vor executa 44 de acțiuni. Printre acestea se numără crearea stocurilor de gaz și a stocurilor de securitate, analizarea constantă a riscurilor, acoperirea necesităților populației din stânga Nistrului cu gaz de la Gazprom, asigurarea rutelor alternative de transport a gazului, inclusiv prin România, achiziționarea curentului electric de pe piața internațională, crearea stocurilor de combustibil alternativ și verificarea spațiilor de depozitare pentru acesta.

De asemenea, autoritățile își propun să promoveze energia regenerabilă, să elaboreze liste ale consumatorilor vulnerabili și eficientizarea consumului de energie a clădirilor publice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pentru a eficientiza și reduce consumul de gaz natural, unele instituții publice vor trece la centrale care funcționează biomasă, iar CET 1 de la Termoelectrica va funcționa în proporție de 50% pe păcură.

Totodată, se propune ca lămpile utilizate în clădirile publice să fie econome, conductele termice să fie verificate, draperiile să se deschidă în zilele însorite, scoaterea din priză a aparatelor electrice care nu sunt utilizate și consumă curent și aerisirea corespunzătoare a încăperilor.

Autoritățile iau în considerare două scenarii: Moldovagaz va aloca gazul livrat de Gazprom pentru consumatorii din stânga Nistrului sau furnizările vor fi stopate. În ambele cazuri, dacă măsurile de pregătire vor fi realizate, „în cazul limitării/sistării furnizării gazelor naturale chiar și cu 100% de către SAP „Gazprom”, nu va fi necesar a purcede la măsura de deconectare a consumatorilor întreruptibili stabiliți de către operatorii de sistem”

Articolul Și dacă rușii își fac de cap? Măsurile pe care LE PREGĂTEȘTE Guvernul, ca să nu rămânem fără gaz și lumină la iarnă apare prima dată în Realitatea.md.