Sari la conținut

VIDEO În ziua alegerilor, fii cetățean responsabil! Ce amenzi riscă cei care ”cumpără și vând” voturi?

  • de

În mai puțin de trei săptămâni, cetățenii Republicii Moldova vor fi chemați la urnele de vot pentru a alege președintele, dar și parcursul țării noastre. În această perioadă, tradițional, înflorește corupția electorală, un proces ce implică două sau mai multe persoane, cine oferă mita și cine o primește. Acest lucru este o înălcare gravă a legii, dar și o acțiune ce subminează democraţia şi statul de drept. În acest sens, legislația prevede amenzi dure care ajung până la 37.000 de lei.

Cele mai multe cazuri de corupție electorală au loc în ultimele zile înaintea alegerilor, recunoaște directorul de programe Promo-LEX, Nicolae Panfil, care monitorizează scrutinele electorale din țara noastră. „Într-adevăr avem mai multe cazuri în ultimele zile ale campaniei, când se oferă niște servicii sau niște beneficii unei comunități, unei localități întregi, unui grup de persoane, fără a fi adresat unei persoane concrete”.

„Parlamentul a adoptat modificări la Codul Controvențional. Cetățenii la fel sunt posibili de sancțiuni. Este vorba de sancțiuni de la 26.500 lei și până la vreo 37.000 lei, pentru acceptarea de bani, bunuri, servicii sau solicitarea de bani, bunuri, servicii în scopul realizării acțiunilor electorale. De asemenea, trebuie să spunem că cetățenii care se vor autodenunța sau care vor contribui la investigarea, cercetarea unor astfel de cauze, dacă cunosc despre astfel de situații sau dacă au primit cumva astfel de bani și vor declara de bunăvoie că, uite, da, cineva mi-a propus sau a încercat să-mi propună, vor fi sau pot fi absolviți de pedeapsa respectivă”, a menționat Nicolae Panfil.

Potrivit expertului, în Republica Moldova nu există finalitate pe cauzele penale intentate pe coruperea electorală. A explicat și de ce.

„Până în 2022-2023 nu prea au existat cazuri, dosari penale, vorbim aici, deschise pe coruperea electorală, din vari motive.  În primul rând, probabil, pentru că este un fenomen, cum spuneam, destul de dificil de demonstrat și poate dura mult în timp să aduni probele pentru aceasta, posibil și din cauza că nu a fost suficientă voință și politică pentru a soluționa, pentru a pune în primul rând în aplicarea cadrului legal, pentru a aduce acele sancțiuni necesare pentru a sancționa, dar și pentru că nu a existat suficientă pregătire, probabil, a celor care trebuie să-i investigheze și curaj ca să se apuce de astfel de cazuri.

Noi abia în anul trecut, dacă nu greșesc, în 2023, am văzut niște cazuri care au ajuns în instanțele de judecată sau care sunt pe masa procurorilor pe motiv sau pe alegații de coruperea legăturilor și tot încă nu avem finalitate în aceste situații. Deci avem foarte multe discuții, multă lume cunoaște că există fenomenul, însă avem mai puține cazuri probate despre acest lucru”, a mai adăugat Panfil.

[bzplayer youtube=”https://youtu.be/-P_pwPGVzTw” muted=”false”]

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că alegerile prezidențiale vor avea loc pe 20 octombrie, în aceeași zi cu referendumul constituțional privind aderarea țării noastre la UE. Cetățenii vor răspunde la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”

Articolul VIDEO În ziua alegerilor, fii cetățean responsabil! Ce amenzi riscă cei care ”cumpără și vând” voturi? apare prima dată în Realitatea.md.