Sari la conținut

Andrei Năstase – Portret de candidat

  • de

Fondatorul Platformei „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, după o pauză de politică, a decis în acest an să intre în cursa pentru prezidențiale. S-a născut pe 6 august 1975, în satul Mîndrești, raionul Telenești. Năstase este căsătorit și are trei copii. Vorbește limba română, rusă și engleza.

Andrei Năstase și-a făcut studiile la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, România, facultatea de istorie, iar din 1993 și până în 1997 a studiat la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Până în anul 2000, Năstase a lucrat ca procuror la Procuratura Transporturi Chișinău, iar ulterior a fost numit în funcția de director adjunct al Întreprinderii Mixte moldo-germane „Air Moldova S.R.L.” Are licență de avocat din 2002. La începutul anului 2015, alături de mai mulți lideri de opinie, jurnaliști, juriști, politologi, ambasadori, a participat la înființarea Platformei Civice Demnitate și Adevăr. În același an s-a alăturat Partidului Forța Poporului, redenumit ulterior în Partidul Platforma „Demnitate și Adevăr”. Năstase a fost ales în calitate de președinte. La alegerile pentru funcția de primar al Chișinăului din 2018, după ce s-a clasat al doilea în primul tur cu 32,1%, Năstase a obținut 52,57% din numărul total de voturi în turul doi, învingându-l pe Ion Ceban (47,43%). Cu toate acestea, la 19 iunie 2018, alegerile au fost declarate nule pe motiv că ambii candidați au încălcat tăcerea electorală în ziua alegerilor, contrar prevederilor Codului electoral. În 2019, după criza constituțională din Republica Moldova, care a dus la plecarea oligarhilor Vlad Plahotniuc și Ilan Șor, Curtea de Apel Chișinău a validat mandatul lui Andrei Năstase, anulând hotărârea emisă de Judecătoria Chișinău care a anulat alegerile locale din 2018.

În 2019, Năstase a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a x-a. În același an, politicianul renunță la mandatul de parlamentar și trece în Guvernul Sandu, deținând funcția de ministru al Afacerilor Interne. După funcția de ministru, Năstase a ajuns în Consiliul Municipal Chișinău în calitate de consilier. În anul 2022, politicianul s-a retras din politică și inclusiv din partidul fondat de acesta. A revenit în 2024 pe arena politică de la Chișinău, când a anunțat că va candida la prezidențiale.

În declarația pe avere și interese personale depusă la CEC, Năstase indică că a ridicat în 2023 peste 53.000 de euro salariu de la o companie germană, fără a menționa denumirea acesteia. O sumă similară ar fi ridicat și soția politicianului de la aceeași companie. Năstase a mai ridicat și 1.000 de lei românești drept remunerare pentru activitatea sa la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. De la Primăria Municipiului Chișinău, în 2023, politicianul a ridicat o indemnizație de aproape 3.000 de lei. Are șase terenuri, toate prin contract de donație obținute. Are două case de locuit, una de 156 m.p., iar alta de 77, la fel primite drept donație.

Andrei Năstase are două apartamente mici, care nu depășesc 35 m.p. În declarația sa, politicianul indică și două garajuri pe care le-a cumpărat în 2023 pentru suma de 40.000 de euro cumulativ. Năstase are un automobil fabricat în 2018, pe care l-a cumpărat cu 41.750 de euro. Marca mașinii nu a fost indicată. Andrei Năstare are datorii de 600.000 de euro la o bancă în Germania, scadent la 2027 și 2032.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Acest material a fost realizat în cadrul Proiectului „Fii informat, votează conștient”, implementat de Bright Communications cu sprijinul Asociației Promo-LEX, din sursele Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul materialului aparțin autorilor și nu reflectă neapărat opinia Asociației Promo-LEX și a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

Articolul Andrei Năstase – Portret de candidat apare prima dată în Realitatea.md.