Sari la conținut

CEC: Moldovenii care în ziua alegerilor vor fi internați în spitalele din Chișinău au posibilitatea să voteze

  • de

Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că a constituit o secție de votare în circumscripția electorală municipală Chișinău (CECE Chișinău), în cadrul căreia își vor exercita dreptul de vot alegătorii care, în ziua alegerilor prezidențiale și referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024, vor fi internați în unele instituții medico-sanitare.

În cadrul acestei secții de votare își vor exercita dreptul al vot alegătorii care se vor afla în ziua alegerilor în următoarele instituții medico-sanitare:

IMPS Spitalul Clinic Municipal de Copii nr. 1 (str. S. Lazo, nr. 7);
IMSP Spitalul Clinic Municipal nr. 4 (str. Columna, nr. 150);
IMSP Spitalul de Traumatologie și Ortopedie (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 190);
ÎMSP Spitalul Clinic de boli infecțioase „Toma Ciorbă” (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 163).

De menționat că, sediul secției de votare va fi în incinta IMSP Spitalul de Traumatologie și Ortopedie (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 190). 

Reprezentanții CEC precizează că CECE Chișinău va constitui biroul electoral al secției de votare și va numi persoanele în cadrul acestuia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul CEC: Moldovenii care în ziua alegerilor vor fi internați în spitalele din Chișinău au posibilitatea să voteze apare prima dată în Realitatea.md.