Sari la conținut

Octavian Țîcu – Portret de candidat

  • de

Octavian Țîcu, susținut de Blocul „Împreună” care este format din Platforma „DA”, Liga Orașelor și Comunelor, dar și Partidul Schimbării, este un alt candidat înregistrat de Comisia Electorală Centrală pentru cursa prezidențială. Țîcu s-a născut la 21 august 1972, în satul Costuleni din raionul Ungheni. Este un istoric și boxer profesionist, este căsătorit și are un copil. Vorbește limba română, rusă și engleză.

Și-a făcut studiile la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România, licența și doctoratul. S-a întors în Moldova, unde a început să predea la Universitatea de Stat din Moldova istoria și filosofia. Potrivit informațiilor prezentate de Țîcu, a fost profesor în șapte țări, printre care Austria și Statele Unite ale Americii. A fost profesor la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, dar și șef de catedră la Facultatea Istorie şi Relaţii Internaţionale. În anul 2008, a activat și în calitate de membru al Consiliului de experţi în Programul Est-Est: Parteneriat Dincolo de Hotare, Fundaţia Soros Moldova. În același an, a fost expert în analiză politică la Institutul de Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”. A fost director al Institutului de Istorie și Științe Politice din cadrul ULIM, din 2009 și până în 2010. Din 2011 și până în 2013 a deținut funcția de membru al Consiliului Național la Fundația Soros Moldova.

Octavian Țîcu a fost ministru al Tineretului și Sportului în Guvernul Filat. În anul 2015, el s-a alăturat grupului de inițiativă de formare a Partidului Popular European din Moldova. La alegerile locale generale din 14 iunie 2015 a fost ales în funcția de consilier raional în Ungheni din partea Blocului electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova — Iurie Leancă”. Câteva luni mai târziu, Țîcu părăsește formațiunea, iar abia în 2018 se implică în fondarea Mișcării de Rezistență Națională și a Blocului Electoral „ACUM. În februarie 2019 devine deputat în Parlamentul R. Moldova pe listele Blocului „ACUM”. A candidat și la alegerile locale din Chișinău în 2019, unde a obținut doar 5%. După scorul mic, a fost ales președinte al Partidului Unității Naționale și a candidat la alegerile prezidențiale din 2020, obținând 2% din voturi. Din decembrie 2021 s-a retras de la șefia PUN și din politica moldovenească, revenind la activitățile academice și de cercetare. Presa a scris că Țîcu, din octombrie 2023, este profesor la Universitatea din București, unde prezintă cursul universitar „Holocaust și Gulag în istoria Europei”.

Potrivit declarației de avere depusă la CEC, în 2023, Țîcu a ridicat puțin peste 36.000 de lei salariu de la Institutul de Istorie din cadrul USM, iar alte 75.000 de lei de la ULIM. Politicianul a mai obținu 37.757 de lei salariu de la Liga Bibliotecarilor, Editura Litera, Universitatea din București. În 2023, candidatul desemnat de Blocul „Împreună” a vândut un imobil pentru care a obținut 739.530 de lei.

Țîcu are au autoturism de model Ford Focus, valoarea căruia depășește 200.000 de lei. Familia Țîcu deține două conturi bancare, unul în lei în Moldova, iar altul în euro în România. Este vorba de 51.000 de lei și 8.224 de euro.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Acest material a fost realizat în cadrul Proiectului „Fii informat, votează conștient”, implementat de Bright Communications cu sprijinul Asociației Promo-LEX, din sursele Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul materialului aparțin autorilor și nu reflectă neapărat opinia Asociației Promo-LEX și a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

Articolul Octavian Țîcu – Portret de candidat apare prima dată în Realitatea.md.