Sari la conținut

Tragedie pe o șosea din România. Un bărbat a murit după ce a căzut dintr-o căruță

  • de

Un bărbat de 31 de ani a murit, după ce a căzut dintr-o căruță. Tragedia s-a produs în seara zilei de miercuri, 2 octombrie, în raza localității Valea Lungă-Cricov din România. 

”În cursul serii trecute, 2 octombrie, în jurul orei 21:37, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Moreni au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că un bărbat ar fi căzut dintr-un atelaj hipo. Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că un bărbat, de 31 de ani, din comuna Valea Lungă, în timp ce ar fi condus un vehicul cu tracţiune animală pe DJ 710A, pe raza localităţii Valea Lungă-Cricov, ar fi căzut din acesta, pe partea carosabilă. Din nefericire, în urma evenimentului, bărbatul a decedat”, a declarat Inspectoratul de Poliție Județean Dâmboviţa.

Pe acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii tragediei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Tragedie pe o șosea din România. Un bărbat a murit după ce a căzut dintr-o căruță apare prima dată în Realitatea.md.