Sari la conținut

VIDEO Șalaru, la RLIVE TV: Narativele propagandei ruse nu vor influența rezultatele referendumului pentru aderare la UE

  • de

Narativele propagandei ruse nu vor influența rezultatele referendumului pentru integrare europeană, susține fostul ministru al Apărării, Anatol Șalaru. Potrivit declarațiilor făcute la RLIVE TV, deși actorii pro-Moscova țin cont de fricile pe care le are populația Moldovei, oamenii și-au făcut deja concluzii.

Ex-ministrul Apărării a explicat că președintele Moldovei nu poate declara război și nici trimite trupele în Transnistria, deciziile de acest gen fiind de competența Parlamentului. Totodată, Șalaru se declară încrezător că o bună parte a populației își va reconfirma susținerea pentru parcursul european al Moldovei pe 20 octombrie.

„Nu cred, pentru că apele s-au separat și cei are stau la barul satului non-stop au candidatul lor. Marea majoritate înțelege că noi cu cini-șase mii de miliari nu putem decât să ne apărăm de un eventual pericol și nu ne pregătim să atacăm pe cineva. Deja oamenii și-au tras concluziile și există toate șansele ca acest referendum să aibă rezultat fericit și oamenii să reconfirme atitudinea față de parcursul european al Republicii Moldova”, a spus Șalaru în cadrul emisiunii „Realitatea te privește”.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/narative-rusești-vs-referendum.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, pe 20 octombrie, concomitent cu alegerea șefului statului, moldovenii vor merge la urne și pentru a spune dacă susțin integrarea europeană a Moldovei. Referendumul a devenit subiect de propagandă printre actorii pro-ruși și oficialii de la Kremlin. Manipulările care se lansează țin de valorile tradiționale, drepturile comunității LGBT, numărul secțiilor de votare deschise în Rusia și eventuale riscuri militare pentru țara noastră.

Articolul VIDEO Șalaru, la RLIVE TV: Narativele propagandei ruse nu vor influența rezultatele referendumului pentru aderare la UE apare prima dată în Realitatea.md.