Sari la conținut

FOTO A crezut că va trece neobservat, dar nu a fost să fie! Un străin – depistat cu pastile cu efect psihotrop

  • de

Un cetățean străin de 46 de ani, este documentat de vameși, după ce a fost depistat cu 54 de pastile cu efect psihotrop. 

„La pista de control iesire din țară, s-a prezentat un mijloc de transport de model „Toyota Prius”, condus de un conațional, care avea 4 pasageri, cetățeni ai Israelului. În cadrul controlului vamal, atât șoferul, cât și pasagerii acestuia, au declarat că tranportă doar bunuri personale.

În baza analizei de risc, s-a dispus efectuarea controlului nonintruziv cu raze X a bagajelor personale ale acestora. În rezultatul controlului fizic detaliat, efectuat de funcționarii vamali, în comun cu inspectorul Centrului chinologic și angajații IGPF, au apărut suspiciuni asupra unui bagaj personal, iar în rezultat, au fost depistate 54 de pastile cu efect psihotrop”, transmite Serviciul Vamal.

Ulterior, pastilele au fost ridicate și transmise spre expertiză, iar investigațiile pe caz continuă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul FOTO A crezut că va trece neobservat, dar nu a fost să fie! Un străin – depistat cu pastile cu efect psihotrop apare prima dată în Realitatea.md.