Sari la conținut

Un moldovean, prins la volanul unui automobil furat. Ce le-a spus polițiștilor de frontieră

  • de

Un automobil furat din Germania a fost găsit sâmbătă, 5 octombrie curent, în punctul de trecere a frontierei Albița. La efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei s-a prezentat un bărbat cu cetățenie Moldova/România.

„În data de 05 octombrie, în jurul orei 20.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 48 de ani, care transporta, cu ajutorul unei platforme, un autoturism.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului transportat, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Germania”, transmite Poliția de Frontieră Română.

Bărbatul a declarat că polițiștilor de frontieră că, la rugămintea unui conațional, a preluat autoturismul și a mai adăugat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu.

„Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 70.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor”, mai comunică sursa citată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Un moldovean, prins la volanul unui automobil furat. Ce le-a spus polițiștilor de frontieră apare prima dată în Realitatea.md.