Sari la conținut

Vacanţa la Viena şi banii europeni au determinat-o pe Olesea Plugaru să lanseze o afacere de producere a cărnurilor

  • de

O vacanţă în Austria i-a schimbat viaţa moldovencei Olesea Plugaru. A petrecut câteva zile cu soţul în Viena şi a fost încântată să vadă cum oamenii stau în rând după ciolan copt. Inspiraţi de această idee de business, soţii au revenit în Moldova fiind siguri că pot construi şi acasă un astfel de model de afacere.

„Carmangeria BARDA” a fost fondată în anul 2018 cu trei angajaţi, apoi în octombrie 2020 am deschis comercializarea producţiei, am mărit cantităţile şi am angajat mai mulţi lucrători în secţia de producere. Au fost în jur de 30 de persoane”, spune administratoarea Olesea Plugaru.

Întreprinderea a fost dezvoltată datorită Programului ODA “Femei în afaceri” la care a aplicat Olesea Plugaru, unde a obţinut un grant în valoare de 165 000 lei, din care a fost cumpărat utilajul necesar şi şi-a promovată afacerea. Ulterior, doi ani mai târziu, antreprenoarea a accesat un nou grant neramburasabil, în valoare de 158 000 lei, din care a procurat un generator de aburi pentru igienizarea încăperilor în secţia de producere şi o maşină de spălat vase şi tăvi.

„Suportul financiar din partea statului este foarte simţitor pentru noi. Mulţumim Guvernului Republicii Moldova şi Uniunii Europene. Vreau să fac un îndemn pentru bărbaţi, femei, tineri, care au spirit de antreprenor şi vor să deschidă o afacere, să profite de oportunităţile pe care le oferă statul”, afirmă cu încredere Olesea Plugaru.

[bzplayer youtube=”https://youtu.be/2MaDclL7U5s?si=IaMMPoF7Lbz6JKKQ” muted=”false”]

Articolul Vacanţa la Viena şi banii europeni au determinat-o pe Olesea Plugaru să lanseze o afacere de producere a cărnurilor apare prima dată în Realitatea.md.