Sari la conținut

Primarul de Boldurești, care a ucis cu mașina un băiat de 14 ani, rămâne în arest la domiciliu

  • de

Primarul satului Boldurești din raionul Nisporeni, care a lovit mortal un copil de 14 ani, rămâne în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile. Anunțul a fost făcut de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). 

„Primarul satului Boldurești, Nisporeni, care a lovit mortal un adolescent în februarie 2024 – continuă să fie plasat în arest la domiciliu pentru alte 30 de zile. Încheierea a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani), urmare a demersului procurorilor PCCOCS, care au solicitat prelungirea măsurii preventive.

Examinarea dosarului în instanța de judecată continuă, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, comunică PCCOCS.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Accidentul tragic a avut loc luni seara, 19 februarie, în localitatea Boldurești, raionul Nisporeni. Șoferul, care ulterior s-a constatat că era primarul localității, a tamponat mortal un minor de 14 ani și a fugit de la fața locului. La scurt timp s-a stabilit că primarul localității se afla la volanul mașinii de serviciu și a încercat să ascundă urmele impactului. Miercuri, 21 februarie, acesta a fost reținut.

A fost identificat și un complice al primarului satului Boldurești, un medic stomatolog. Oamenii legii spun că „acesta l-a ajutat (n.r pe primar) cu găsirea unei mașini identice cu cea implicată în accident”.

Primarul care a tamponat mortal un copil, în arest la domiciliu. Mama băiatului: Mi-e frică că nu se va face dreptate

Articolul Primarul de Boldurești, care a ucis cu mașina un băiat de 14 ani, rămâne în arest la domiciliu apare prima dată în Realitatea.md.