Sari la conținut

Un nou lot umanitar din Germania spre unităţile medicale din raionul Anenii Noi, datorită Fundaţiei Constantin Mimi

  • de

Un camion cu ajutor umanitar ce conţine echipamente medicale, mobilier spitalicesc, mobilier pentru nou-născuți, jucării pentru copii, scaune cu rotile, precum şi consumabile, a ajuns în Republica Moldova, lotul fiind importat de către Fundaţia Constantin Mimi în parteneriat cu Fundaţia de caritate „Freunde helfen! Konvoi” din Germania.

În perioada următoare, tot ajutorul umanitar urmează să fie distribuit în centrele de sănătate din raionul Anenii Noi, cât şi în alte instituţii publice din regiune, pentru a fi utilizate în beneficiul locuitorilor din zona rurală.




Amintim că un lot similar a mai fost importat de către Fundaţia Constantin Mimi în vara acestui an, în luna iulie. Atunci au fost distribuite două camioane cu ajutoare umanitare, la fel pentru unităţile medicale din raionul Anenii Noi. Donaţiile pentru Republica Moldova au fost colectate de către Fundaţia „Freunde helfen! Konvoi” din Germania, cu sprijinul financiar al mai multor organizaţii locale, care furnizează provizii umanitare şi medicale ţărilor precum Ucraina, Bulgaria, Republica Moldova şi România.

Fundația Constantin Mimi a fost fondată în anul 2016 și are următoarele obiective majore de activitate: promovarea valorilor culturale naționale și a patrimoniului, contribuția la dezvoltarea regională sustenabilă, suport persoanelor defavorizate, suport pentru tineri, promovarea democrației și respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Articolul Un nou lot umanitar din Germania spre unităţile medicale din raionul Anenii Noi, datorită Fundaţiei Constantin Mimi apare prima dată în Realitatea.md.