Sari la conținut

Un grup de turiști a fost salvat dintr-o mină de aur din Colorado. O persoană și-a pierdut viața

  • de

O persoană a murit, iar alte 12 au fost salvate dintr-o fostă mină de aur din Colorado, Statele Unite ale Americii, din cauza unei defecțiuni tehnice a liftului. Patru persoane au fost rănite, relatează digi24.ro.

Grupul a rămas blocat timp de câteva ore, în timp ce oficialii au încercat să stabilească în ce mod să îi salveze pe turişti. Guvernatorul din Colorado a confirmat, că toată lumea a fost scoasă din mină.

Liftul de la mina de aur Mollie Kathleen, acum o atracţie turistică din apropierea oraşului Cripple Creek, a avut o problemă mecanică la circa 152 de metri adâncime. Defecţiunea a cauzat „un pericol foarte mare pentru participanţi”, ducând la moartea unei persoane şi rănirea altor patru.

Victima decedată şi alte zece persoane, printre care cei patru răniţi, au fost scoşi din mină, dar un alt grup a rămas în subteran, la circa 305 metri adâncime, timp de mai multe ore.

Mina de aur Mollie Kathleen s-a deschis în secolul al XIX-lea şi a fost închisă în anii 1960. Fosta mină organizează acum tururi de vizitare. Site-ul minei arată că un tur durează aproximativ o oră, iar vizitatorii coboară la 100 de etaje în subteran. Participanţii la tururi pot vedea bucăţi de aur în stâncă. După ce vizitatorii coboară în mină, ei merg circa 500 de metri, călătoresc cu trenuleţul şi apoi merg din nou înainte pentru a reveni la suprafaţă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Un grup de turiști a fost salvat dintr-o mină de aur din Colorado. O persoană și-a pierdut viața apare prima dată în Realitatea.md.