Sari la conținut

(VIDEO) Sprijin pentru afaceri locale: Directorul ODA în dialog cu antreprenorii din raionul Cimișlia

  • de

Directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), Vadim Codreanu, a efectuat o vizită la incubatorul de afaceri din Cimișlia. În cadrul acestei întâlniri, au fost prezentate programele de suport oferite de ODA, menite să susțină afacerile mici și mijlocii din țară. 

„Antreprenorii din orașul Cimișlia sunt predispuși pentru programele ODA, noi avem foarte mulți, circa 40 de beneficiari ai programelor ODA, începând cu sumele de 40.000 până la 1.500.000…mai ales la ultimele programe cu Retehnologizarea. Sunt și aplicanți ai Programului 373 – la garanție bancară”, a declarat directorul Incubatorul de Afaceri Cimișlia, Alexandru Stomatov. 

Președintele raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, a subliniat importanța sprijinirii antreprenoriatului local pentru dezvoltarea economică a regiunii.

„Vizitele reprezentanților ODA și chiar a domnului director în Cimișlia sunt foarte binevenite, fiindcă agenții economici din teritoriu cunosc, unii dintre ei cunosc cum să acceseze programele sau aplicațiile date, dar mulți dintre ei nu cunosc, fiindcă nu au timp de a căuta sau de a verifica ce programe are ODA, așa că sunt binevenite și aduc doar plus valoare pentru agenții noștri economici din teritoriu”, a menționat Andrian Talmaci.

[bzplayer youtube=”https://youtu.be/bb5gcLUGmw0?si=Qk1W82e-hjMQ–UR” muted=”false”]

 

Uniunea Europeană susține dezvoltarea antreprenoriatului în Republica Moldova, dezvoltarea infrastructurii de suport în regiuni, sustenabilitatea afacerilor și integrarea în spațiul economic al UE, susține directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Vadim Codreanu.

 „Noi suntem astăzi o economie relativ integrată în circuitul internațional sau mondial și noi astăzi avem comerț foarte mult cu UE, iar atunci când spunem de comerț, noi trebuie să ne gândim și la concurență din partea afacerilor similare, din partea Uniunii Europene. Suntem o țară net exportatoare de anumite produse și trebuie să fim competitivi pe piața unde vrem să exportăm, iată de ce suportul oferit de stat și de către partenerii de dezvoltare, Uniunea Europeană, este foarte relevant și foarte necesar ca să aducem companiile noastre cel puțin la nivelul companiilor europene”, a conchis directorul ODA, Vadim Codreanu.

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) este o instituție publică care are misiunea de a implementa politicile statului privind susținerea dezvoltării antreprenoriatului în Republica Moldova.

De la începutul anului, ODA a înregistrat un total de 356 de companii, facilitând accesarea granturilor în valoare totală de peste 144 de milioane de lei. Aproape 116 milioane de lei din această sumă provin din bugetul de stat.

Articolul (VIDEO) Sprijin pentru afaceri locale: Directorul ODA în dialog cu antreprenorii din raionul Cimișlia apare prima dată în Realitatea.md.