Sari la conținut

Fost deputat, pe banca acuzaților pentru îmbogățire ilicită. Cheltuia cu aproape 2 mln de lei mai mult decât a câștiga

  • de

Un fost deputat este trimis pe banca acuzaților, fiind învinuit de îmbogățire ilicită. Deținând mandatul de parlamentar, apoi de ambasador cu misiuni speciale, acesta a avut cheltuieli cu peste 19, 9 milioane de lei mai mari decât veniturile.

Cauza penală a fost inițiată în ianuarie 2022. Potrivit investigațiilor, în perioada februarie 2014 – iulie 2019, deținând mandatul de parlamentar, apoi de ambasador cu misiuni speciale, prin intermediul unei rude și personal, ar fi deținut bunuri obținute din surse ilegale de venit.

„Investigațiile financiare paralele dispuse și efectuate în cauză au relevat faptul că se atestă o diferență negativă de 1 900 000 lei între averea deținută la începutul perioadei date și veniturile obținute în perioada exercitării funcțiilor publice și de demnitate publică de către învinuit, inclusiv veniturile membrilor de familie, pe de o parte, și averea deținută, inclusiv cheltuielile realizate în această perioadă, pe de altă parte”, precizează procurorii anticorupție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Învinuitul nu și-a recunoscut vina. Dosarul va fi examinat la judecători Chișinău, sediul Buiucani. Dacă vina fostului oficial va fi demonstrată, el riscă până la 15 ani de pușcărie sau amendă de până la 500.000 de lei, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții pentru o perioadă de până la 15 ani.

Totodată, autoritățile au aplicat sechestru pe bunurile imobile și banii persoanei. Este vorba despre o locuință de 1,4 milioane de lei, 44.800 de euro și 34.900 de dolari în numerar.

Articolul Fost deputat, pe banca acuzaților pentru îmbogățire ilicită. Cheltuia cu aproape 2 mln de lei mai mult decât a câștiga apare prima dată în Realitatea.md.