Sari la conținut

Schimb de experiență și evenimente comune pentru sportivii din Moldova și România. Documentul semnat de cele două țări

  • de

Republica Moldova și România vor spori cooperarea în domeniul sportului. Ministrul Educației și Cercetării de la Chişinău, Dan Perciun, şi președintele Agenției Naționale pentru Sport de la Bucureşti, Elisabeta Lipă, au semnat marți, 15 octombrie curent, un protocol de colaborare. Parteneriatul presupune inclusiv un schimb de experienţă între specialişti în atragerea fondurilor europene în domeniu.

„Este un pas important pentru sportul din Republica Moldova. Sunt multe oportunități pe care le putem desfășura împreună: de la organizarea cantonamentelor sportive, până la transferarea experienței bogate pe care o are România în vederea accesării fondurilor europene în domeniul sportului”, a spus ministrul Dan Perciun.

Documentul prevede ca statele să desfășoare schimb de experiență și bune practici privind promovarea politicilor în domeniul sportului, precum și organizarea evenimentelor sportive comune.

,Acest protocol ne bucură enorm de mult pentru că împreună putem face schimbări. Ne asumăm responsabilitatea de a dezvolta și sprijini sportivii din Republica Moldova și a le oferi tot suportul necesar”, a subliniat Elisabeta Lipă, președinta ANS.

Un alt obiectiv al documentului este cooperarea în ceea ce ține de sponsorizarea activităților sportive, promovarea femeilor în sport și altele. Un accent aparte va fi pus pe stimularea mobilității sportive între părți, prin implementarea de proiecte comune în domeniul sportului.

Protocolul a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani și va putea fi extins automat pentru perioade consecutive de 5 ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Schimb de experiență și evenimente comune pentru sportivii din Moldova și România. Documentul semnat de cele două țări apare prima dată în Realitatea.md.