Sari la conținut

Un rus a fost găsit în viață, după ce a plutit în derivă două luni. Fratele și nepotul său au murit

  • de

Un bărbat din Rusia, în vârstă de 46 de ani, a fost găsit în viaţă după ce a petrecut două luni plutind în derivă pe apele Mării Ohoţk, în Orientul Îndepărtat al Rusiei, alături de doi însoţitori care au murit, relatează digi24.ro.

Omul plecase către insula Sahalin cu fratele și nepotul lui, numai că pe drum, motorul bărcii s-a stricat. O operațiune de căutare a fost declanșată, dar s-a încheiat după o lună.

Între timp, cei trei au plutit în derivă, iar fratele supraviețuitorului și fiul său au murit. Cu toate acestea, bărbatul nu le-a aruncat trupurile în apă, ci le-a păstrat în barcă.

Într-un final, câțiva pescari au dat din întâmplare peste ambarcațiune, la o mie de kilometri de destinația inițială.

În cele două luni care au trecut, rusul rămas în viață, a slăbit 50 de kilograme și a fost dus la spital, unde se recuperează.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Un rus a fost găsit în viață, după ce a plutit în derivă două luni. Fratele și nepotul său au murit apare prima dată în Realitatea.md.