Sari la conținut

Cinci copii din Bălășești, Sîngerei, au rămas fără casă. Familia are nevoie de ajutor

  • de

O familie cu cinci copii, din satul Bălășești, raionul Sîngerei, au rămas pe drumuri după ce casa în care locuiau a ars complet. Incendiul a izbucnit în odaia unde dormea mama cu mezina, de doar 2 luni. Din fericire niciunul dintre cei cinci copii nu a avut de suferit, doar că din casă a rămas doar scrum, scrie tvn.md.

Incendiul a izbucnit dimineața, iar mama împreună cu mezina, au scăpat ca prin minute nevătămate.

„A rămas soția și cu fata în casă. Noi am ajuns la lucru, când văd, de aici mă sună și îmi spun că arde casa. Înapoi repejor. Deja șeful s-a urcat în mașină și fuga ne-a adus înapoi, mi-a părut că e o glumă, dacă dimineață am luat băiatul și ne-am pornit la lucru. Când am ajuns înapoi pompieri, toți aici, eu am rămas șocat. Doamne ferește. Au rămas pe drumuri toți, iată acum îmi trebuie materiale de construcții, cu ce să intru eu în iarnă, aici trebuie să fac totul din nou” a afirmat Vladimir Popa, proprietarul casei.

Administrația publică locală a luat deja în vizor acest caz.

„Situația este foarte gravă, ținând cont că familia este numeroasă și chiar nu avem nicio locuință în care am putea să-i plasăm temporar, doar cu excepția faptului că este o prietenă de familie care s-a oferit să-i ajute. Chiar ieri, în momentul incendiului s-a deplasat și specialistul în protecția copilului de la asistența socială. Imediat am emis dispoziția de a se lua cazul la evidență” a declarat Elena Neaga, primarul satului.

Potrivit informațiilor preliminare, incendiul a izbucnit de la soba de la care se încălzea casa.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Cinci copii din Bălășești, Sîngerei, au rămas fără casă. Familia are nevoie de ajutor apare prima dată în Realitatea.md.