Sari la conținut

Facilități fiscale pentru producătorii locali și acces larg la piețele de export – promisiunile lui Octavian Țîcu

  • de

Elaborarea unui program național de dezvoltare a capitalului uman a Republicii Moldova, cu politici de stat pentru încurajarea sporului natalității, dezvoltarea unei economii de piață competitivă, dar și locuri de muncă bine plătite acasă, sunt promisiunile lui Octavian Țîcu, candidat susținut de Blocul „Împreună” care este format din Platforma „DA”, Liga Orașelor și Comunelor, dar și Partidul Schimbării, la funcția de Președinte al Republicii Moldova.

„Unul dintre angajamente este crearea și menținerea unui sistem economic funcțional și stabil. Ne dorim învățământ preșcolar, preuniversitar și universitar european, racordat la principiile europene și cele românești.

O altă prioritate va fi susținerea producătorilor autohtoni prin facilități fiscale, subvenționare, credite preferențiale și acces larg la piețele de export din UE și lume. Iar educația, medicina, cercetarea, cultura și sportul au nevoie de cadre bine plătite și motivate să activeze”, a conchis Octavian Țîcu.

Alegerile prezidențiale vor avea loc pe data de 20 octombrie 2024, iar în cursa electorală au fost înscriși 11 candidați.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Facilități fiscale pentru producătorii locali și acces larg la piețele de export – promisiunile lui Octavian Țîcu apare prima dată în Realitatea.md.