Mitropolitul Petru al Basarabiei a îndemnat credincioșii să participe la alegerile de pe 20 octombrie 2024. Părintele notează că este de datoria fiecărui cetățean să meargă la votare.
Clericul mai îndeamnă enoriașii să nu fie indiferenți, iar libertatea să o folosească „în slujba binelui, a adevărului, a păcii și a dreptății”. În opinia sa, votul va reprezenta „act de luminare și de binecuvântare a viitorului țării”.
„Votul este o expresie a iubirii față de aproapele, de familie, de neam și de Biserică. Nu votăm doar pentru noi, cei de astăzi, ci pentru copiii și nepoții noștri, pentru generațiile care vor urma, cărora le lăsăm moștenire atât valorile, cât și condițiile în care vor trăi. O țară drept organizată, condusă de principii creștine sănătoase, este o temelie pe care ne putem crește familiile și ne putem păstra credința, tradiția, cultura și identitatea românească.
Să nu uităm că votul nostru nu este doar o manifestare a unei opțiuni politice, ci și o mărturisire de credință în puterea comunității de a construi o societate mai dreaptă, mai cinstită, mai apropiată de valorile duhovnicești. Fiecare vot exprimat este o piatră pusă la temelia unei construcții care va influența nu doar prezentul, ci și viitorul generațiilor viitoare. Să facem ca această temelie să fie puternică, solidă și binecuvântată de Dumnezeu! Fiecare dintre noi are o voce, iar această voce poate contribui la transformarea societății. ”, transmite mitropolitul Petru
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Înaltpreasfințitul a reiterat apartenența basarabenilor la identitatea românească și a punctat că, în opinia sa, spațiul european este reper esențial pentru Republica Moldova.
Amintim că și mitropolitul Moldovei, Vladimir, a transmis credincioșilor îndemnul de a participa la alegeri. Șeful Bisericii Ortodoxe din Moldova le-a sugerat cetățenilor să ceară sfatul lui Iisus la slujba de duminică, înainte de a merge la scrutin.
Articolul Mitropolitul Basarabiei îndeamnă creștinii să meargă la alegeri: Votul este o expresie a iubirii față de aproape apare prima dată în Realitatea.md.