Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a publicat lista cetățenilor străini care au fost implicați în instruirea oamenilor lui Șor în Rusia, Serbia, Bosnia și Herțegovina. Ofițerii precizează că persoanele erau trimise în străinătate sub parvanul organizației Eurasia și „școliți” de oamenii din organizațiile lui Prigojin: Wagner și Ferma.
„Unele persoane au fost selectate pentru antrenamente mai avansate în tabere de gherilă, desfășurate în Bosnia și Herțegovina, precum și Serbia. Majoritatea instruirilor s-au desfășurat de la începutul lunii septembrie și până la mijlocul lunii octombrie”, precizează responsabilii din cadrul Serviciului de Informații și Securitate.
Programul de antrenament includea studierea tacticilor de dezbinare națională și destabilizare a ordinii constituționale, metodelor de provocare a forțelor de ordine, utilizării armelor și obiectelor care provoacă fizice non-letale, psihologiei maselor, tehnicilor de confruntare fizică, modurilor de confecționare a explozibililor și manevrării dronelor cu atașament pentru incendiere.
„Tipul de pregătire oferit cetățenilor Republicii Moldova indică asupra unor acțiuni ofensive în cadrul unor acțiuni de masă, cu scopul de a crea provocări și panică. Aceștia urmau să organizeze proteste și să participe la acțiuni violente, radicale și extremiste pe teritoriul național, în contextul desfășurării referendumului republican constituțional și alegerilor prezidențiale”, transmit ofițerii de securitate.
Printre coordonatorii acestor acțiuni sunt cetățenii străini Konstantin Goloskokov și Mihail Potepkin, ultimul fiind supus sancțiunilor internaționale și cunoscut pentru implicarea în organizarea protestelor în Republica Moldova. Conform funcționarilor de la SIS, actualmente acesta face parte din grupul „Akson”, fiind responsabil de realizarea influențelor maligne la nivel mondial.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Alți 11 cetățeni străini care au fost instructori în taberele de pregătire din Serbia, Bosnia și Herțegovina, sunt Alexandr Luchnikov, Serghei Moskvin, Serghei Solovich, Andrei Beker, Alexandr Volkhonski, Aleksey Grunichev, Gheorghi Bubnov, Vladimir Vildaiev, Danila Russu, Dmitri Neklyudov și Mircho Angelov.
Angelov ar fi fost implicat și în sabotarea mai multor bancomate din Chișinău, pentru a provoca panică în societate, în primăvara anului 2024.
Precizăm că, șefii de la Serviciul de Informație și Securitate, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și Poliția Națională au anunțat joi, 17 octombrie, despre peste 300 de persoane antrenate la tabere din Rusia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, pentru a organiza dezordini la Chișinău. Patru dintre ele au fost reținute la intrarea în Republica Moldova și plasate în arest preventiv pentru 30 de zile. Autoritățile oferă asigurări că actualmente gradul de pericol în spațiul public se menține la nivel redus.
Articolul VIDEO SIS publică lista străinilor care instruiau oamenii lui Șor să organizeze destabilizări. Au legături cu Wagner apare prima dată în Realitatea.md.