Sari la conținut

Alegătorii nu pot vota de două ori. Este permisă o singură prezență la urne

  • de

Alegătorul nu poate veni repetat la urne. Participarea la un singur scrutin nu justifică o a doua prezență la vot. Astfel, funcționarii electorali sunt obligați să propună alegătorului două buletine de vot, unul pentru alegerile prezidențiale și altul pentru referendumul republican constituțional, relatează IPN.

Alegătorul va semna în lista electorală în două rubrici, pentru fiecare buletin de vot. În cazul în care votantul anunță membrul biroului electoral că va lua un singur buletin de vot, va fi ghidat în ce rubrică să semneze. Este important de reținut că alegătorul nu poate să se prezinte repetat la secția de votare, invocând faptul că a votat numai la un scrutin.

La intrarea în secția de votare, alegătorul va prezenta actul de identitate operatorului și acesta îi va înregistra participarea la vot în sistemul informațional „Alegeri”. După care, membrul biroului electoral va verifica prezența alegătorului în lista electorală de bază și îi va oferi două buletine de vot, iar el va semna pentru fiecare, în rubrici diferite. Sau va semna într-o singură rubrică, dacă decide să participe numai la unul din cele două scrutine.

În cazul în care alegătorul a primit ambele buletine, a semnat pentru ele, dar decide să voteze la un singur tip de scrutin și refuză să introducă buletinul necompletat în urna de vot, el va depune o declarație prin care va solicita să i se ia înapoi buletinul nefolosit și să-i fie declarată nulă semnătura din listă, la rubrica respectivă.

Prevederile au fost stabilite de Comisia Electorală Centrală, care a emis o circulară prin care a stabilit procedura de exercitare a dreptului de vot în ziua de duminică, 20 octombrie, luând în considerare particularitățile de desfășurare concomitentă a două scrutine.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Alegătorii nu pot vota de două ori. Este permisă o singură prezență la urne apare prima dată în Realitatea.md.