Sari la conținut

VIDEO Maia Sandu, alături de susținători săi, și-a exercitat dreptul la vot: Moldovenii trebuie să-și decidă soarta!

  • de

Candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, care aspiră pentru un nou mandat de Președinte al Republicii Moldova, și-a exercitat dreptul la vot în jurul orei 11:00. La secția unde a votat Maia Sandu au venit susținători, jurnaliști moldoveni, dar și internaționali. S-a creat chiar și o îmbulzeală la fața locului, iar preț de câteva minute, Maia Sandu nu și-a putut începe discursul.

„Eu am votat anume pentru că moldovenii trebuie să își determine soarta. Nu alții, nu banii murdari, nu minciunile, ci voința poporului. Eu am votat pentru ca Republica Moldova să poată să se dezvolte în pace și libertate, pentru ca Moldova să poată să-și construiască viitorul pe care și-l dorește și îl merită. Ieșiți la vot, votul fiecăruia e important. Votul este alegerea pentru cum vei trăi începând cu ziua de mâine”, a declarat Maia Sandu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe 20 octombrie 2024 în Republica Moldova au loc alegerile prezidențiale și referendumul pentru aderare la Uniunea Europeană. Circa trei milioane de cetățeni sunt așteptați la urne.

Alegătorii vor trebuie să opteze pentru unul dintre cei 11 candidați care aspiră la funcția de președinte al Republicii Moldova: Alexandr Stoianoglo, Maia Sandu, Renato Usatîi, Vasile Tarlev, Irina Vlah, Ion Chicu, Andrei Năstase, Octavian Țîcu, Victoria Furtună, Tudor Ulianovschi şi Natalia Morari.

Articolul VIDEO Maia Sandu, alături de susținători săi, și-a exercitat dreptul la vot: Moldovenii trebuie să-și decidă soarta! apare prima dată în Realitatea.md.