Sari la conținut

Manifestație pro-europeană la Tbilisi, în pragul scrutinului parlamentar

  • de

Zeci de mii de demonstranţi pro-europeni s-au adunat duminică la Tbilisi, capitala Georgiei, cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare, cruciale pentru viitorul democratic al ţării şi care au valoarea unui „referendum” între Uniunea Europeană şi Rusia, transmite AFP.

Opoziţia pro-europeană din această mică ţară din Caucaz, formată din patru alianţe principale, se va confrunta sâmbăta viitoare cu partidul conservator de guvernământ, Visul Georgian, acuzat de criticii săi de derivă autoritară pro-rusă şi de deraierea proiectului naţional de aderare la UE.

Pe străzile din centrul oraşului Tbilisi, mulţi demonstranţi au venit cu steaguri georgiene şi ale Uniunii Europene. Alţii au fluturat pancarte pe care scria:

„Georgia alege UE”. Mulţimea s-a adunat în Piaţa Libertăţii la apelul mai multor ONG-uri care doresc să-şi arate „hotărârea de a continua pe calea aderării” la UE.

Alegerea între Europa și „un trecut rusesc incert”

Sondajele din ultimele zile sugerează că alianţa de opoziţie ar putea câştiga suficiente voturi pe 26 octombrie pentru a învinge Visul Georgian, partidul miliardarului Bidzina Ivanişvili. La 68 de ani, el a deţinut din culise frâiele puterii de aproximativ zece ani, fără a ocupa o funcţie guvernamentală.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Rezultatele vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles, într-un moment în care liderii din UE se tem că Georgia se abate de la ambiţia sa de a adera la UE. Obiectivul aderării la UE este totuşi înscris în Constituţia acestei foste republici sovietice.

Guvernul a indicat că va interzice partidele de opoziţie pro-occidentale dacă Visul Georgian va obţine o majoritate suficientă pentru a adopta această măsură.

Articolul Manifestație pro-europeană la Tbilisi, în pragul scrutinului parlamentar apare prima dată în Realitatea.md.