Sari la conținut

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, după alegerile din Moldova: „Viitorul nostru va fi scris împreună”

  • de

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a venit cu un mesaj de susținere după alegerile prezidențiale și referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană, desfășurate duminică, 20 octombrie curent. 

„Bravo Republicii Moldova! Vă mulțumim pentru curajul dumneavoastră. Mulțumesc, Maia Sandu. Conducerea și curajul dumneavoastră au schimbat cursul istoriei. Europa este Moldova. Moldova este Europa. Viitorul nostru va fi scris împreună”, a scris Metsola pe contul său de X (fost Twitter).

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/ssstwitter.com_1729515063759.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

 

Totodată, președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a transmis un mesaj de felicitare poporului Moldovei și președintei Maia Sandu pentru determinarea și reziliența demonstrată în fața războiului hibrid purtat de Rusia împotriva țării noastre.

„Felicitări poporului Moldovei și ție, Maia Sandu. Ați reușit din nou! În fața tacticilor hibride ale Rusiei, Moldova demonstrează că este independentă, este puternică și își dorește un viitor european!”, a menționat președinta CE.

Și premierul polonez a venit cu un mesaj după scrutinele din 20 octombrie.

„A înfuriat Moscova, a impresionat Europa și a salvat țara încă o dată. Iată cine e Maia Sandu. Un lider mare și o țară curajoasă!”, a declarat premierul Poloniei, Donald Tusk.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reamintim, Maia Sandu este învingătoarea primului tur al alegerilor prezidențiale, arată rezultatele după procesarea a 99 la sută din procesele verbale. Șefa statului a obținut un scor de peste 42 la sută, mai mult decât în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2020 (36,16%).

Peste două săptămâni, Maia Sandu se va bate în turul doi cu Alexandr Stoianoglo care a câștigat 26 la sută din voturi.

Articolul Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, după alegerile din Moldova: „Viitorul nostru va fi scris împreună” apare prima dată în Realitatea.md.