Sari la conținut

VIDEO Sandu mulțumește alegătorilor. Mesaj pentru susținătorii lui Stoianoglo: Respect votul

  • de

Maia Sandu a mulțumit cetățenilor care au participat la alegeri. În același timp, candidata pentru un nou mandat de șefă a statului insistă că s-a încercat fraudarea prezidențialelor și referendumului și a adresat un mesaj votanților oponentului său principal, Alexandr Stoianoglo, menționând că le respectă opțiunea.

Politiciana a menționat contribuția diasporei la procesul electoral. În același timp, Sandu a conchis că în turul doi al prezidențialelor este nevoie de mobilizare la urne.

„Poporul Republicii Moldova și-a exprimat voința. Majoritatea poporului a susținut calea europeană. Mulțumesc tuturor celor care ați ieșit la vot, fie că ați votat la Soroca, Chișinău, Ștefan Vodă, la Milano, la Dublin, la primele ore ale dimineții sau seara târziu, la nord sau la sud.

Determinant a fost fiecare vot. Ieri și azi s-a demonstrat că sintagma „fiecare vot contează” nu sunt vorbe goale. Sunt recunoscătoare cetățenilor care au mers la vot și au spus ce își doresc pentru Moldova.

Diaspora a arătat că rămâne conectată la țară. Datorită vouă Moldova și-a salvat democrația și cursul spre progres. Datorită vouă, dragi moldoveni, am câștigat prima bătălie dintr-o luptă grea. Am câștigat corect, într-o luptă nedreaptă”, a declarat Sandu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Candidata înaintată de Partidul Acțiune și Solidaritate la prezidențiale a vorbit despre cele 150.000 de persoane care ar fi participat la finanțarea ilegală a partidelor controlate din umbră de Șor.

Cu referire la dezbaterile din turul doi al prezidențialelor, Maia Sandu a conchis că staffurile electorale urmează să ajungă la un numitor comun privind organizarea evenimentului în această săptămână.

Articolul VIDEO Sandu mulțumește alegătorilor. Mesaj pentru susținătorii lui Stoianoglo: Respect votul apare prima dată în Realitatea.md.