Sari la conținut

O universitate din Irlanda oferă diplome de influenceri. În ce constă programul de studii

  • de

Meseria de influencer a apărut abia recent, însă atrage numeroşi tineri din Generaţia Z, născuţi între jumătatea anilor ’90 şi începutul anilor 2010. Astfel că, o universitate din Irlanda oferă diplome de influenceri. Programa include include cursuri de creaţie video, antreprenoriat, psihologie, artă narativă, analize de date şi producţie de podcast. Studenţii învaţă să folosească camerele şi microfoanele şi efectuează stagii de practică.

„Mulţi oameni cred că este uşor să fii influencer, că nu trebuie decât să postezi videoclipuri de 60 de secunde pe TikTok. Este însă mult mai mult decât atât!”, a declarat Marta Hughes Bravo, studentă la un nou program de studii dedicat acestei profesii, introdus de universitatea irlandeză.

Tânăra urmează, începând din septembrie, cursurile programului „Creare de conţinut şi reţele sociale”, cu o durată de patru ani, la Universitatea Tehnologică de Sud-Est (SETU) din Carlow, la 80 de kilometri de capitala Irlandei, Dublin, relatează protv.ro.

„Este ceva ce se dezvoltă enorm”, a explicat pentru AFP directoarea programului – o premieră în Irlanda – Irene McCormick.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Fostă producătoare de televiziune, McCormick a început prin a oferi un curs de vară, intensiv, susţinut de TikTokeri, care a atras 350 de candidaturi pentru 30 de locuri.

„Proiectul s-a bucurat de un succes incredibil, am constatat că exista un apetit uriaş, aşa că ne-am hotărât să mergem mai departe, la nivel de diplomă”, a explicat ea.

Programul îi învaţă pe cei care aspiră să devină influenceri cum să îşi transforme prezenţa şi conţinutul pe platforme precum Instagram, TikTok şi YouTube într-o sursă de venit. După doi ani de pregătire, specializarea a fost acreditată şi a primit primul său lot de 15 studenţi luna trecută.

Articolul O universitate din Irlanda oferă diplome de influenceri. În ce constă programul de studii apare prima dată în Realitatea.md.