Sari la conținut

Peste trei mii de familii și-au înlocuit electrocasnicele vechi cu unele noi. Cine sunt beneficiarii programului

  • de

Peste 3000 de familii vulnerabile au înlocuit electrocasnicele vechi cu unele noi și eficiente energetic în cadrul primei sesiuni a Programului de Vouchere pentru Electrocasnice. Suportul este finanțat din bugetul de stat, cu sprijinul Uniunii Europene și implementat de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) și Ministerul Energiei.

Beneficiarii au achiziționat 1.700 frigidere și 1.416 mașini de spălat rufe eficiente energetic.

„Sesiunea, desfășurată în perioada 30 septembrie – 20 octombrie, a oferit vouchere de 7.000 de lei pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică extremă și de 6.000 de lei pentru cei cu vulnerabilitate foarte ridicată. Pentru a beneficia de tehnica nouă, cetățenii au oferit în schimb electrocasnice vechi din aceeași categorie, care urmează a fi reciclate”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei al Republicii Moldova.

Prioritate la program au avut familiile cu mulți copii, persoanele cu nevoi speciale și cele în etate. Gospodăriile vor beneficia, în urma înlocuirii electrocasnicilor vechi, de economii semnificative la facturi pe termen lung, contribuind astfel la eficiența energetică națională.

Anul trecut, în Republica Moldova a fost implementat Programul pilot „Rabla pentru electrocasnice”, prin intermediul căruia mai mulți cetățeni au beneficiat de vouchere pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi. Acesta a avut un buget de 5,8 milioane de euro și a fost dezvoltat cu suportul financiar al Uniunii Europene, fiind implementat de PNUD Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Peste trei mii de familii și-au înlocuit electrocasnicele vechi cu unele noi. Cine sunt beneficiarii programului apare prima dată în Realitatea.md.