Sari la conținut

Germania respinge cererea lui Zelenski de a invita Ucraina să adere la NATO

  • de

Cancelarul german Olaf Scholz a refuzat cererea preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, care reclamă, în cadrul „planului său de victorie” împotriva Rusiei, o invitaţie de acum pentru ţara sa de a adera la NATO.

„Este important să ne dăm seama că o ţară aflată în război nu poate absolut deloc să devină membră a NATO. Toată lumea ştie asta, nu există niciun dezacord pe acest subiect. Iar invitaţia este în mod normal legată destul de repede de aderarea la NATO”, a spus cancelarul într-un interviu acordat televiziunii publice ZDF.

Cancelarul german a reamintit că a fost descrisă „o perspectivă” de aderare a Ucrainei la termen, în cursul summiturilor Alianţei Nord-Atlantice la Vilnius anul trecut, apoi la Washington în această vară, referindu-se la angajamentul de a invita Kievul atunci când aliaţii vor decide şi când condiţiile vor fi îndeplinite.

„Planul său de victorie” prezentat de Zelenski

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a prezentat, săptămâna trecută, în faţa UE şi NATO „planul său de victorie” destinat să pună ţara sa într-o poziţie de forţă în faţa Rusiei înaintea oricăror negocieri diplomatice.

Liderul ucrainean preconizează să i se adreseze de acum invitaţia de a adera la Alianţa Nord-Atlantică, singura sa garanţie reală de securitate, potrivit preşedintelui ucrainean. El solicită, de asemenea, ridicarea restricţiilor în utilizarea armelor pe care Occidentul le furnizează Ucrainei sau desfăşurarea pe teritoriul ucrainean a unor arme de descurajare nenucleare.

Niciuna dintre cereri nu a primit încă sprijinul unanim din partea aliaţilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În cursul interviului, cancelarul Scholz a reafirmat linia sa de acţiune constând în a evita ca NATO să devină beligerant în războiul lansat de Rusia împotriva Ucrainei în februarie 2022.

Scholz şi-a reiterat, de asemenea, opoziţia faţă de livrarea de rachete germane Taurus cu rază lungă de acţiune, care ar putea atinge ţinte situate în adâncimea teritoriului Rusiei, pe care Ucraina le-a cerut de mult timp.

Articolul Germania respinge cererea lui Zelenski de a invita Ucraina să adere la NATO apare prima dată în Realitatea.md.