Sari la conținut

Situația de la liceul din Cahul, după ce a fost închis timp de o săptămână. Detalii de la ANSP

  • de

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a anunțat vineri, 25 octombrie curent, despre rezultatele documentării și anchetării epidemiologice a cazului suspect de îmbolnăvire în grup printre elevii și personalul IP LT „Dimitrii Cantemir”, din municipiul Cahul.

Potrivit comunicatului emis de ANSP, în baza investigațiilor efectuate pentru elucidarea circumstanțelor, conform datelor oferite de către IMSP SR Cahul, s-a stabilit că, în perioada 17-18 octombrie, s-au prezentat șase copii care frecventează această instituție, dintre care, unul dintre ei a fost diagnosticat cu gastrită, la doi elevi a fost stabilit diagnosticul intoleranță alimentară, iar la trei elevi – diagnosticul de gastroenterocolită.

„În rezultatul comunicării verbale, prin care administrația liceului a informat Centrul de sănătate publică Cahul (CSP Cahul) despre absenteismul crescut în rândul elevilor și al profesorilor, specialiștii CSP Cahul au recomandat adresarea la medicii de familie pentru consultația medicală, depistarea activă și supravegherea celor bolnavi.

În lipsa acestor măsuri, sau a unei notificări, acte restrictive privind activitatea liceului (prescripție sanitară, decizie de suspendare a activității) de către Centrul de sănătate publică Cahul nu au fost eliberate”, precizează responsabilii din sănătate.

Reprezentanții ANSP precizează că nu a primit nicio notificare privind cazul de îmbolnăvire în grup în rândul elevilor și al profesorilor din această instituție.

„Totodată, menționăm că activitatea liceului a fost sistată printr-un ordin al administrației acestuia, în lipsa cazurilor de boală în grup confirmate de către serviciul medical din raion și fără stabilirea unui diagnostic epidemiologic din partea specialiștilor abilitați.

Pentru documentarea suplimentară a cazului, echipa de specialiști epidemiologi din cadrul ANSP a desfășurat o ședință de lucru, cu participarea reprezentanților mai multor autorități și instituții din teritoriu. În baza recomandărilor grupului de lucru, urmează convocarea Comisiei multidisciplinare raionale pentru elucidarea tuturor circumstanțelor și prezentarea informației finale cu referire la acest caz”, se mai arată în comunicatul emis de ANSP.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că miercuri, 23 octombrie, secretarul de Stat al Ministerului Educației și Cercetării (MEC), Galina Rusu, a declarat că timp de o săptămână, din cauza unei viroze, a fost sistat procesul educațional la liceul „Dimitrie Cantemir” din Cahul. Responsabila a precizat că dacă numărul cazurilor cu suspecții de viroză va scădea în următoarele zile, elevii ar putea reveni la ore chiar și în timpul vacanței de toamnă.

VIDEO Ușile liceului „Dimitrie Cantemir” din Cahul, închise timp de o săptămână. Ce s-a întâmplat

Articolul Situația de la liceul din Cahul, după ce a fost închis timp de o săptămână. Detalii de la ANSP apare prima dată în Realitatea.md.