Sari la conținut

Alimente pe care le consideri sănătoase, dar care de fapt te-ar putea îngrășa

  • de

În ultimii ani tot mai multe persoane au devenit interesate de fitness, diete sănătoase și ritualuri potrivite pentru a avea parte de un stil de viață cât mai sănătos. În timp ce multe produse sunt promovate ca fiind „sănătoase”, ele ascund secrete nebănuite. 

În ciuda faptului că multe dintre aceste produse sunt cu adevărat sănătoase, consumate fără măsură sau în combinația nepotrivită pot duce în timp la creșterea în greutate.

Dacă îți dorești să ai un control asupra caloriilor consumate, cel mai bine este sa te informezi cu atenție atunci când alegi să consumi unul dintre aceste produse.

Granola

Batoanele de granola sunt îndrăgite de persoanele din lumea întreagă, iar mulți cad într-o adevărată capcană atunci când vine vorba de consumul lor. Preparate din fulgi de ovăz, îndulcitori naturali și fructe confiate, pot părea o alegere sănătoasă pentru o gustare simplă și rapidă.

Cu toate acestea, batoanele de granola sunt, de cele mai multe ori, foarte multe calorii. În ciuda faptului că fulgii de ovăz sunt sănătoși și bogați în fibre, batoanele de granola au foarte mult zahar adăugat. Consumate fără a ține seama de acest lucru, ele te pot împiedica din a-ți atinge obiectivele de fitness.

Untul de nuci

Specialiștii sunt de părere că aceste produse conțin îndulcitori artificiali, dar și grăsimi nesănătoase. Toate aceste lucruri fac dintr-o gustare aparent sănătoasă, să fie una care te-ar putea împiedica să pierzi din greutate. Cel mai important lucru este să consumi untul de nuci cu măsură și să fii atenta cu ce anume îl combini. În loc să consumi unt de nuci sau unt de arahide cu pâine, poți încerca să-l combini cu felii de mere.

Aceasta gustare este mult mai sănătoasă și te poate ajuta să-ți atingi obiectivele de fitness.

Avocado

Avocado a prins tot mai multă popularitate în ultimii ani. Se numără printre alimentele care au început să nu lipsească de pe mesele românilor.

Deși este bogat în grăsimi sănătoase, avocado te poate împiedica din a pierde în greutate. La fel că în cazul altor alimente sănătoase, avocado trebuie consumat cu măsură.

Specialiștii recomandă să consumi jumătate sau doar un sfert de avocado pe zi. Această recomandare este valabilă dacă obiectivul tău este să pierzi în greutate.

Pesto

Rețetele de paste sunt întotdeauna mai bune atunci când le adaugi și puțin pesto. Cu toate acestea, pesto se numără printre acele „alimente sănătoase” care te pot face să iei în greutate.

Pesto conține ulei de măsline și parmezan, doua produse bogate în grăsimi. Dacă vrei să pierzi în greutate și vrei să consumi în continuare pesto, nutriționiștii recomandă să alegi o rețeta care să includă alimente sărace în grăsimi.

Budinca de chia

Budinca de chia se numără printre gustările sănătoase pe care le poți include in dieta ta zilnică pentru a pierde în greutate. Cu toate acestea, trendurile au transformat budinca de chia dintr-o gustare sănătoasă, într-una bogată în calorii.

Deși semințele de chia sunt bogate in fibre care promovează sănătatea sistemului intestinal, iar laptele folosit poate fi bogat in proteine, toppingurile adăugate pot transforma imediat această gustare sănătoasă.

Mierea, siropul de arțar, fructele uscate și alte toppinguri pot adăuga zahăr nedorit budincii tale și te pot împiedica din a pierde în greutate.

Articolul Alimente pe care le consideri sănătoase, dar care de fapt te-ar putea îngrășa apare prima dată în Realitatea.md.