Sari la conținut

Crimă „de o violenţă rar întâlnită”: un român a fost găsit mort într-un hotel din apropierea Parisului

  • de

Un român în vârstă de 50 de ani a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Meaux, o localitate la 40 de kilometri de Paris, Franța. Primele date ale poliţiştilor indică o crimă „de o violenţă rar întâlnită”, bărbatul fiind înjunghiat cu mai multe lovituri de cuţit, relatează digi24.ro.

Trupul românului, înjunghiat cu zeci de lovituri de cuţit, a fost găsit de un angajat al hotelului, într-o baltă de sânge. Autorităţile sosite la faţa locului nu au mai putut decât să constate decesul românului, care a avut loc cu câteva ore înainte de sosirea lor.

Potrivit unor surse din Poliţie citate de viralmag.fr, românul nu pusese niciun fel de problemă personalului hotelului până la acel moment, şi nici nu atrăsese în vreun fel atenţia, ceea ce a făcut ca descoperirea macabră şi violenţa cu care a fost comisă crima să fie şi mai de neînţeles, învăluind presupusa crimă într-un mister total.

„Dată fiind starea corpului şi circumstanţele, este clar că avem de-a face cu o crimă de o violenţă rar întâlnită. E o certitudine”, a declarat o sursă apropiată anchetei.

Mister total

Până la acest moment, această crimă rămână învăluită în mister. Anchetatorii nu au putut stabili, deocamdată, nici cine ar putea fi autorii, şi nici dacă este vorba despre o răzbunare, o reglare de conturi sau o afacere.

Anchetatorii au prelevat probe şi indicii de la faţa locului, audiază martori, în special angajaţi sau clienţi ai hotelului din Meaux.

Teamă printre localnici şi clienţi

Descoperirea macabră i-a afectat deopotrivă pe angajaţii şi pe clienţii hotelului, ca de altfel întreaga comunitate din Meaux. Cetăţenii, mai ales cei care locuiesc singuri, sunt îngrijoraţi că o astfel de crimă atât de brutală se poate petrece în mijlocul unui oraş, cu atât mai mult în incinta unui hotel unde se presupune că oamenii sunt protejaţi.

În următoarele zile, anchetatorii vor reconstitui ultimele zile ale victimei, precum şi lucrurile pe care le-a făcut în acest răstimp pentru identificarea suspecţilor. În absenţa unor martori, ancheta se anunţă foarte anevoioasă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Crimă „de o violenţă rar întâlnită”: un român a fost găsit mort într-un hotel din apropierea Parisului apare prima dată în Realitatea.md.