Sari la conținut

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu directorul executiv al Fondului Monetar Internațional. Despre ce au discutat

  • de

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu Jeroen Clicq, directorul executiv al Fondului Monetar Internațional (FMI). Șefa statului a apreciat relațiile Republicii Moldova cu FMI și a mulțumit pentru sprijinul financiar acordat țării noastre, supusă la numeroase șocuri și crize din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Discuția s-a concentrat pe situația de securitate regională și pe măsurile necesare pentru a sprijini relansarea creșterii economice și întărirea rezilienței.

Oficialii au discutat, de asemenea, despre reformele din sectoarele cheie, atragerea investițiilor și explorarea unor noi oportunități de finanțare, menite să accelereze dezvoltarea economică și să contribuie direct la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor Republicii Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu directorul executiv al Fondului Monetar Internațional. Despre ce au discutat apare prima dată în Realitatea.md.