Potrivit unui studiu recent, 75% dintre oameni îşi iau telefonul cu ei atunci când merg la toaletă. Medicii avertizează că acest obicei duce la răspândirea mai rapidă a bolilor, deoarece terminalele nu sunt curăţate după aceea, iar bacterii periculoase ajung să afecteze şi alţi oameni. Doctorii spun că trebuie evitată folosirea telefonului şi atunci când mâncăm, din acelaşi motiv.
„Sunt particule de apă şi aer care ajung în micile deschizături din telefon. Mai mult, carcasele pentru telefoane sunt realizate de obicei din cauciuc şi silicon, care sunt medii calde şi confortabile pentru bacterii”, a declarat Dr. Anchita Karmakar pentru SBS. Aceste bacterii pot fi salmonella sau E.coli, care sunt periculoase.
Ea ne recomandă să nu luăm niciodată telefonul cu noi în baie şi la masă, iar după fiecare gustare şi utilizare a toaletei să ne spălăm pe mâini înainte de a le pune pe telefon. Mai mult, nu strică dezinfectarea telefonului cel puţin o dată pe săptămână, cu o cârpă muiată în spirt sau spray-uri speciale.
Potrivit unor studii anterioare, smartphone-urile, clanţele uşilor şi volanele maşinilor sunt unele dintre cele mai încărcate cu bacterii lucruri cu care interacționăm zi de zi.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Pe lângă problemele de sănătate pe care le implică, utilizarea telefonului în baie poate afecta şi dispozitivul. De multe ori după un duş nivelul de umiditate din baie este foarte mare, iar acesta poate afecta componentele interne ale unui smartphone, mai ales dacă nu este unul rezistent la apă. Chiar şi în cazul acestor modele folosirea în baie este periculoasă în timp, deoarece nu sunt testate în astfel de scenarii.
Articolul Mergi cu telefonul mobil la toaletă? De ce trebuie să renunți la acest obicei apare prima dată în Realitatea.md.