Sari la conținut

Mike Tyson, criticat pentru decizia de a reveni în ring la 58 de ani, l-a pălmuit pe Jake Paul după cântarul oficial

  • de

Americanul Mike Tyson, legenda boxului la categoria grea, l-a pălmuit pe YouTubeur-ul Jake Paul, devenit boxer, în momentul în care cei doi au apărut faţă în faţă pentru ultima oară joi, 15 noiembrie curent, înaintea meciului din ring ce va fi transmis de gigantul streaming Netflix, informează AFP.

În vârstă de 58 de ani, Tyson l-a pălmuit pe Paul cu mâna dreaptă după cântarul oficial pentru meciul programat vineri de la ora locală 19:00 la ‘AT&T Stadium din Arlington (Texas).

Membrii echipelor de securitate au intervenit rapid pentru a-i separa pe cei doi combatanţi după incident, iar „Iron Mike” a fost scos afară.

Tyson, care a cântărit 103,4 kg după ce a urcat pe cântar îmbrăcat doar într-un slip, a refuzat să vorbească în timp ce părăsea locul.

„Discuţia s-a încheiat”, a spus el înainte de a părăsi locul înconjurat de membrii anturajului său.

La rândul său, Jake Paul, YouTuber-ul cu 20,8 milioane de abonaţi, devenit boxer, a afirmat că nu a fost rănit de palma lui Tyson, care a stârnit rumoare în public.

„Nici nu am simţit-o, este furios. El este un micuţ furios…fermecătoare palmă prietene”, a declarat Paul, care a cântărit 103 kg.

Jake Paul a promis ulterior că-l va face KO pe Tyson, înainte de a rosti teatral la microfon: „El trebuie să moară!”.

Fostul campion mondial la categoria grea va urca pe ring la Arlington împotriva unui adversar cu 31 de ani mai tânăr decât el, dar cu doar 10 lupte profesioniste în palmares, într-un meci considerat profesionist, dar cu opt reprize a câte două minute, în loc de 12 runde de trei minute cum se practică cel mai frecvent la profesionişti.

Promotorul britanic Eddie Hearn a criticat meciul care va avea loc pe stadionul AT&T, cu 80.000 de locuri, pe care l-a catalogat drept ”periculos, iresponsabil şi lipsit de respect faţă de box’, spunând că nu-l va urmări.

„Este unul dintre boxerii mei favoriţi, unul dintre cei mai mari din toate timpurile, dar este un bărbat în vârstă de 58 de ani. Trebuie doar să stai de vorbă cu el şi să te uiţi la el, pentru a şti că tipul ăsta nu ar trebui să urce din nou în ring. Toată lumea iubeşte bancnota de un dolar, inclusiv eu, dar uneori monstrul cu ochi verzi te poate face să iei nişte decizii proaste şi cred că acesta este unul dintre ele”, a declarat Hearn pentru BBC.

Tyson, căruia i s-a retras licenţa de pugilist în 1997, după ce şi-a înfipt dinţii în urechea lui Evander Holyfield, a refuzat să-i dea replica lui Hearn.

„Ei bine, aceasta este părerea lui Eddie şi asta este tot ce pot spune”, le-a declarat el reporterilor într-un apel video din Las Vegas.

În ceea ce priveşte lupta, „Iron Mike” nu are nicio îndoială în privinţa învingătorului: „Mă descurc bine. Abia aştept meciul. Când te gândeşti la asta, indiferent câţi an am, tipul ăsta are doar 10 lupte, iar eu dacă sunt la 10% din ce am fost, el nu se poate egala asta”.

Tyson, care a câştigat şi a cheltuit multe milioane de dolari le-a lungul carierei sale şi şi-a declarat falimentul personal în 2003, a negat că banii ar fi motivaţia sa, spunând că face asta pentru el însuşi.

„Banii din această luptă nu vor schimba nimic în stilul meu de viaţă. Ştiţi, mi-ar fi de folos un dolar ca oricui altcuiva, dar nu fac asta din motive financiare, ci doar pentru că vreau să mă testez”, a spus el.

Fostul campion al greilor, condamnat pentru viol în 1992, clamându-şi în continuare nevinovăţia, afirmă că lucrurile s-au schimbat în bine în viaţa sa, dar asta nu l-a făcut să devină „o persoană drăguţă”.

„Încerc să fac ceea ce trebuie, dar nu sunt o persoană drăguţă. Deci, oricine are o astfel de părere că sunt o persoană drăguţă, va fi dezamăgit. Pur şi simplu nu sunt”, a subliniat el.

Mike Tyson, care are în palmares 50 de victorii, 44 dintre ele înainte de limită, şi 6 înfrângeri, a fost unul dintre cei mai de temut „grei” din istorie, dar nu a mai luptat în ringul profesionist din 2005. La rândul său, Jake Paul a câştigat 9 dintre cele 10 meciuri disputate, suferind o singură înfrângere.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Mike Tyson, criticat pentru decizia de a reveni în ring la 58 de ani, l-a pălmuit pe Jake Paul după cântarul oficial apare prima dată în Realitatea.md.