Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, va efectua, astăzi, 18 noiembrie 2024, o vizită de lucru la Bruxelles, pentru a participa, în marja Consiliului Afacerilor Externe, la o reuniune cu miniștrii de externe ai statelor membre ale Uniunii Europene.
Mihai Popșoi participă la eveniment la invitația ministrului de externe al României, Luminița Odobescu, și a ministrului de externe al Lituaniei, Gabrielius Landsbergis. La reuniune va fi prezent și Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă și de Securitate, Josep Borrell.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Agenda vizitei mai include întrevederi cu comisarul Uniunii Europene desemnat pentru Apărare și Spațiu, Andrius Kubilius, cu șeful cabinetului președintelui ales al Consiliului European, Pedro Lourtie, precum și cu șeful comitetului pentru afaceri externe, David McAllister, șeful subcomitetului pentru securitate și apărare, Marie-Agnes Strack-Zimmermann, președinți ai grupurilor politice din Parlamentul European și cu președintele Delegației PE pentru relațiile cu Republica Moldova, Siegfried Mureșan.
Totodată, viceprim-ministrul Mihai Popșoi va avea o întrevedere bilaterală cu ministrul de externe al Italiei, Antonio Tajani.
Articolul Viceprim-ministrul Mihai Popșoi participă la o reuniune cu miniștrii de externe ai statelor membre UE apare prima dată în Realitatea.md.