Sari la conținut

VIDEO Ședința de la Președinție: Cine sunt politicienii care au mers să discute cu Maia Sandu și ce declarații au făcut

  • de

Corupția electorală, dar și reforma justiției în ansamblu, a fost subiectul discuțiilor de la sediul Președinției, unde președintele Maia Sandu a invitat aproximativ 15 reprezentanți/lideri de partide. La ieșirea de la consultări, rând pe rând, politicienii au declarat presei că au venit cu propuneri concrete pentru a combate fenomenul corupției, întrucât alegerile parlamentare sunt tot mai aproape. Au fost și reproșuri din partea unor reprezentanți.

Dragoș Galbur, liderul Partidului Național Moldovenesc, a ieșit primul de la consultările cu Maia Sandu. Acesta i-a dorit președintei inspirație în alegerea aliaților. A explicat și de ce.

„Subiectul de bază a fost combaterea corupției electorale, este un fenomen care ne afectează pe toți, în special pe noi, pe partidele extraparlamentare, care nu dispunem de resurse administrative așa cum are partidul de guvernare. Ne taie din start orice șansă de a participa în localitățile țării la alegeri. Am numărat 15 lideri de partide care au fost prezenți, aceștia s-au expus pe acest subiect, au venit cu propuneri. (…) Mesajul meu pentru doamna președinte este că trebuie să-și aleagă foarte și foarte atent, îi doresc inspirație în această decizie, să-și aleagă aliații, pentru că astăzi, la masă, printre cei invitați au existat și persoane care anterior au făcut exact același lucru, au corupt alegători, au corupt președinți de raioane, dar și tot felul de funcționari publici, pe vremea regimului oligarhic Plahotniuc. Toată lumea știți, probabil”, a precizat Dragoș Galbur, făcând referire indirect la Eugeniu Nichiforciuc, liderul Partidului Mișcarea Respect Moldova.

La consultări a fost și liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Igor Munteanu. Politicianul, care a fost exclus din cursa prezidențială, a avut mai multe întrebări către șefa statului.

„I-am depus, cu titlu de inițiativă legislativă, președintei Maiei Sandu un proiect pentru pedepsirea utilizării resurselor administrative. Suntem pregătiți în calitate de partid pro-european să lucrăm ca această inițiativă legislativă să ajungă în Parlamentul Republicii Moldova, pentru că nu trebuie să vedem peste tot doar umbra lui Șor. (…) I-am cerut de asemenea să facă un raport asupra felului în care au funcționat Ministerul de Interne, Serviciul de Informații și Securitate, pentru că, dacă s-au adunat atâtea probleme înseamnă că instituțiile statului nu au funcționat  și abia după asta trebuie să înțelegem în ce măsură Procuratura specializată Anticorupție trebuia să-și facă lucrul”, a menționat Munteanu.

 

Au făcut declarații pentru presă și alți politicieni, printre care: Eugeniu Nichiforciuc, liderul Partidului Mișcarea Respect Moldova, Ruslan Codreanu de la Partidul Puterea Oamenilor, Anatolie Prohnițichi de la Partidul Verde Ecologist, Arina Spătaru, lidera Partidului „Alianța Liberarilor și Democraților pentru Europa”, Gaik Vartanean de la Mișcarea Alernativa Națională, Ion Sula, președintele Partidului Social Democrat European, Mihai Ghimpu, președintele Partidului Liberal.

Știrea se actualizează…

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că, la Președinție au avut loc luni, 18 noiembrie curent, consultări cu partidele politice privind reforma justiției și lupta împotriva corupției. La discuții cu președintele Maia Sandu au venit reprezentanții mai multor formațiuni politice de la noi, printre care Dragoș Galbur, Ruslan Codreanu, Ion Sula, Eugeniu Nichiforciuc, Ștefan Gligor, Dinu Plîngău, Alexandru Bujorean. A venit și Vasile Costiuc la sediul Președinției, însă aceasta a spus că va sta afară, cu presa.

Articolul VIDEO Ședința de la Președinție: Cine sunt politicienii care au mers să discute cu Maia Sandu și ce declarații au făcut apare prima dată în Realitatea.md.