Judecătorii Curții Anticorupție vor beneficia de garanții de securitate, întrucât examinarea cazurilor de corupție mare implică potențiale riscuri de securitate la adresa lor și a familiilor lor. Declarația a fost făcută de vicepreședinta PAS, Olesea Stamate, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV! Deputata PAS spune că, deocamdată, nu se știe dacă judecătorii Curții Anticorupție vor beneficia de pază de stat, însă menționează că acest lucru nu este exclus, transmite IPN.
La 18 noiembrie, premierul Dorin Recean a anunțat că judecătorii care examinează dosare de corupție mare vor beneficia de garanții financiare și de garanții de securitate. Vicepreședinta PAS, Olesea Stamate, spune că declarațiile premierului pot viza două categorii de persoane: judecătorii Curții Anticorupție (instanță în proces de creare) și judecătorii completelor specializate din instanța de fond și cea de apel.
„Se discută de ceva timp de Curtea Anticorupție, dacă se creează Curtea Anticorupție, judecătorii acestei Curți pot beneficia de anumite garanții, atât financiare, adică un anumit spor sau supliment la salariu, cât și de securitate. Dacă examinează cazurile de corupție mare, evident, există potențiale riscuri la adresa securității lor și a familiei lor. Nu ar fi o practică diferită de alte țări, unde există asemenea instanțe. Acesta ar putea fi un aspect. Dar ar putea exista și susținere pentru judecătorii care deja examinează cazuri de corupție mare, sunt completele specializate în instanța de fond și instanța de apel. Guvernul urmează să vină cu propunerile date și urmează să vedem dacă este vorba și de pază de corp”, a spus vicepreședinta PAS, Olesea Stamate.
Olesea Stamate precizează că oferirea garanțiilor financiare nu presupune acordarea unui salariu exorbitant pentru judecătorii Curții Anticorupție. Potrivit avizului Comisiei de la Veneția, salariile judecătorilor Curții Anticorupție nu pot fi cu mult mai mari decât salariile judecătorilor instanțelor comune.
„Comisia de la Veneția a spus că salariul judecătorului de la Curtea Anticorupție poate fi un pic mai mare decât salariul judecătorilor din instanțele comune, însă acesta nu trebuie să fie disproporționat mai mare. Asta înseamnă că judecătorului de la Curtea Anticorupție nu poți să-i oferi un salariu dublu față de judecătorul din instanța comună. Adică, garanție financiară ar însemna doar un anumit spor”, a explicat Olesea Stamate.
La 30 noiembrie 2023, Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul ce prevede crearea Curții Anticorupție, înaintat de președinta Maia Sandu. Documentul prevede crearea unei instanțe specializate care va examina toate cauzele penale de corupție sau conexe.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul VIDEO Olesea Stamate: „Judecătorii anticorupție ar putea avea pază de corp” apare prima dată în Realitatea.md.