Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a organizat miercuri, 20 noiembrie curent, un briefing de presă în care a solicitat convocarea ședinței extraordinare pe data de 26 noiembrie, ora 10:00, pentru a pune în discuții problema salariilor profesorilor din Chișinău. Se dorește ca toți angajații din educație să-și primească lefurile la timp.
Consilierii solicită prezența viceprimarei Angela Cutasevici, dar și a șefei Direcției Finanțe, Olesea Pșenițchi, la ședință.
„Cerem clarificări privind executarea bugetului din domeniul educației până la ziua de azi pentru fiecare instituție de învățământ separat și pentru fiecare articol de cheltuieli: salarizare, facturi, utilități, alimentație”, a declarat Zinaida Popa, președinta fracțiunii PAS din CMC.
Totodată, fracțiunea PAS cere și prezentarea proiectului de decizie cu privire la rectificarea bugetului pentru a suplini articolele de salarizare a profesorilor din contul economiilor altor articole.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că vineri, 15 noiembrie, primarul Capitalei, Ion Ceban, a acuzat Guvernul de sabotaj. Edilul a declarat că deși salarizarea profesorilor este obligația autorităților publice centrale, municipalitatea ar fi primit cu 165 de milioane de lei mai puțin decât suma necesară pentru a plăti leafa cadrelor didactice.
În replică, ministrul Educației, Dan Perciun, l-a acuzat pe Ion Ceban că ar face declarații speculative. Dan Perciun a spus că, cadrele didactice își vor primi lefurile, iar la următoarea ședință de Guvern va fi rectificat bugetul, pentru a aloca resurse financiare suplimentare tuturor autorităților publice locale.
Andrei Pavaloi, șeful-adjunct al Direcţiei Generale Educaţie, Tineret şi Sport din Chişinău a declarat că a rămas stupefiat de declarațiile ministrului Educației, Dan Perciun, care a spus că municipiul Chișinău va primi suma de 39 de milioane de lei, resurse suficiente pentru onorarea tuturor obligațiilor financiare până la sfârșitul anului curent.
Marți, 19 noiembrie curent, Ministrul Educației și Cercetării din Moldova, Dan Perciun, a dat asigurări că profesorii din Chișinău vor primi salariile la timp. În cadrul unei conferințe de presă, Perciun a precizat că a avut o întrevedere cu reprezentanții Primăriei Chișinău, la Ministerul Justiției, unde s-a pus în discuție realocarea unor resurse financiare pentru salarizarea cadrelor didactice.
VIDEO „Bani sunt”. Dan Perciun dă asigurări că profesorii din Chișinău vor primi salariile la timp
Articolul VIDEO Salariile profesorilor din Chișinău: Consilierii PAS din CMC solicită convocarea ședinței extraordinare apare prima dată în Realitatea.md.