Premierul român Marcel Ciolacu a dat vestea mult așteptată vineri, la Budapesta. El a anunțat că România va adera complet la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025. Șeful Executivului de la București a făcut declarațiile alături de omologul său ungar, Viktor Orban, în contextul întâlnirii miniștrilor de Interne din România, Austria, Bulgaria și Ungaria, reuniți pe tema extinderii Schengen. Votul final va fi dat în Consiliul JAI, peste trei săptămâni.
„Sunt încrezător că după 13 ani, România va reuși o aderare completă la Schengen până la finalul anului. Și vă mărturisesc, domnule Orban, dincolo de orice fel de context electoral care este în țara mea, că acesta este cel mai puternic mesaj pentru români. Că noi, ca lideri politici, avem tăria de a ne apăra interesele și de a face ceea ce trebuie atât pe plan european, cât și pe plan național pentru a ne îndeplini obiectivele naționale”, a declarat Ciolacu.
Vizita are loc în contextul în care Ungaria deține, până la finalul acestui an, Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, un rol crucial în promovarea extinderii Schengen.
„Am convenit ca toate cele patru țări (România, Bulgaria, Austria și Ungaria – n.red.) vom conlucra ca de la 1 ianuarie România să devină membru Schengen terestru. Decizia se va lua la Bruxelles pe 12 decembrie, unde președinția ungară a Consiliului UE va depune un act în acest sens. Decizia formală va fi luată de miniștrii de Interne. Este injust și nedemn ca România să nu fie membru Schengen. Odată cu aderarea se vor deschide granițele”, a spus Viktor Orban, premierul Ungariei.
Marcel Ciolacu a subliniat că această veste vine după un proces intens de negociere, iar semnalele primite din partea oficialilor europeni sunt foarte clare, România fiind pregătită să își asume responsabilitatea completă pentru protecția granițelor externe ale Uniunii Europene.
„Aș vrea să îi mulțumesc în mod special premierului Orban pentru sprijinul constant în ceea ce privește aderarea completă a României la spațiul Schengen. Felicit președinția ungară a Consiliului Uniunii Europene pentru munca desfășurată în această perioadă, dar mai ales pentru faptul că a ținut în permanență în atenție subiectul Schengen.(…) Mă bucur că strategia decisă acum câteva luni, inclusiv împreună cu domnul premier Orban, a dat roade și reușim să ne bifăm astăzi obiectivele”, a punctat premierul român.
Premierul Ciolacu a mai subliniat că România își va asuma, în continuare, responsabilitatea pentru protecția frontierelor externe ale Uniunii Europene, așa cum a fost deja confirmat în discuțiile cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer.
În ceea ce privește situația geopolitică, cei doi lideri au discutat și despre criza din Ucraina, reiterând sprijinul ferm al României și Ungariei pentru Ucraina și Republica Moldova.
„Este important să vorbim pe o singură voce și să transmitem un mesaj comun: că vom continua să fim alături de Ucraina, precum și de Republica Moldova, ca state partenere al căror parcurs către familia europeană trebuie să continue”, a adăugat prim-ministrul României, Marcel Ciolacu.
CMF: 31240010
Articolul Marcel Ciolacu, anunț istoric de la Budapesta: România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025 apare prima dată în Realitatea.md.